externe

Premierul australian sprijina motiunea votata in parlament prin care se cere eliberarea fondatorului WikiLeaks

Premierul Australiei, Anthony Albanese, a votat in favoarea unei motiuni in camera inferioara a parlamentului prin care se cere aducerea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, in Australia, inainte de audierea privind extradarea sa de saptamana viitoare la Inalta Curte din Londra, potrivit Reuters.

Motiunea, propusa de parlamentarul independent Andrew Wilkie, a fost adoptata miercuri cu 86 de voturi pentru si 42 impotriva, dupa ce a fost sustinuta de guvernul laburist. Majoritatea membrilor coalitiei conservatoare de opozitie s-au opus motiunii.

„(Motiunea) va trimite un semnal politic puternic guvernului britanic si guvernului SUA”, a declarat Wilkie parlamentului inainte de vot.

Oficialii americani cauta sa-l extradeze pe Assange dintr-o inchisoare britanica in Statele Unite, unde este acuzat de publicarea, de catre WikiLeaks, a unor documente militare confidentiale si note diplomatice ale SUA.

Marea Britanie a decis extradarea sa, dar Assange, cetatean australian, a depus o posibila ultima contestare juridica pentru a o opri. O audiere publica va avea loc in perioada 20-21 februarie, cand doi judecatori vor revizui o hotarare anterioara care i-a refuzat lui Assange permisiunea de a face apel.

Wilkie a spus ca va participa la audierile de saptamana viitoare. „Fie ca il venerati sau il detestati pe Julian Assange, problema a durat destul de mult”, a declarat Wilkie pentru Australian Broadcasting Corp.

Albanese a cerut SUA sa renunte la cererile de extradare si sa-l elibereze pe Assange si a spus ca este frustrat ca nu a gasit inca o solutie diplomatica.

Sustinatorii lui Assange spun ca acesta a fost victimizat pentru ca a dezvaluit faptele gresite ale SUA si potentiale crime, inclusiv in conflictele din Afganistan si Irak. Washingtonul spune ca eliberarea documentelor secrete pune vieti in pericol.

Procurorul general al Australiei Mark Dreyfus a declarat ca extradarea lui Assange a fost discutata in cadrul unei intalniri cu omologul sau american, Merrick Garland, la Washington, luna trecuta.

„A fost o discutie privata, dar pozitia acestui guvern cu privire la Assange este foarte clara si nu s-a schimbat. Este timpul ca aceasta chestiune sa se incheie”, a spus Dreyfus intr-un comunicat.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Recent Posts

Fostul sef al NATO: „Sistemele din Romania si Polonia ar trebui sa doboare rachetele Rusiei care vizeaza Ucraina”

Tarile NATO ar trebui sa foloseasca sistemele de aparare aeriana cu baze in Europa de…

3 ore ago

Barbatul care a atentat la viata premierului slovac Fico este poet, membru al Uniunii Scriitorilor din Slovacia. El are 71 de ani

Presa slovaca a relatat ca atacatorul care a tras cinci gloante asupra premierului Robert Fico…

7 ore ago

Cea mai bogata femeie din Australia cere Galeriei Nationale sa-i retraga portretul dintr-o expozitie

Miliardara australiana Gina Rinehart a cerut Galeriei Nationale din Australia sa-i elimine portretul dintr-o expozitie…

7 ore ago

Atacul asupra premierului slovac Robert Fico trimite unde de soc in toata Europa. Reactie si din partea SUA

Atacul de miercuri asupra premierului slovac Robert Fico in orasul Handlova, in urma unui eveniment…

7 ore ago

O locomotiva a Grup Feroviar Roman a luat foc la Poarta Alba

O locomotiva a Grup Feroviar Roman a luat foc, miercuri seara, la iesire din Poarta…

7 ore ago