Premierul bulgar Nikolai Denkov a anuntat demisia guvernului sau, respectand protocolul stabilit, intr-un mod similar rotativei PSD-PNL de la noi

externe

Bulgaria, premier, demisie, rotativa, PSD-PNL

Prim-ministrul bulgar Nikolai Denkov a prezentat aseara o declaratie privind demisia guvernului sau. El a anuntat acest lucru cu o zi mai devreme decat termenul planificat, ca parte a rotatiei convenite anterior.

Conform acordului incheiat la inceputul lunii iunie 2023 intre cele doua grupuri cele mai mari din actualul parlament, „Continuarea schimbarilor – Bulgaria Democratica” (PO-DB) si GERB-SDS, Nikolai Denkov si vicepremierul Maria Gabriel urmau sa ocupe alternativ functiile de prim-ministru si vicepremier pe o perioada de noua luni.

In conformitate cu acest acord, ambele grupuri parlamentare, precum si „Miscarea pentru Drepturi si Libertati” au votat pentru numirea cabinetului lui Denkov in functie la 6 iunie 2023. Rotatia ar fi trebuit sa aiba loc la 6 martie 2024.

Dupa cum transmite Radio Bulgaria, in urmatoarele zile se va putea stabili daca Bulgaria va avea un nou guvern si daca pe 9 iunie vor avea loc alegeri parlamentare anticipate, odata cu alegerile pentru Parlamentul European.

Reamintim ca Bulgaria a inceput sa trimita in Ucraina 100 de transportoare blindate de trupe din depozitele Ministerului Afacerilor Interne, in conformitate cu acordul incheiat anul trecut.

De asemenea, pe 8 decembrie 2023, parlamentul bulgar a trecut peste veto-ul presedintelui privind trimiterea de vehicule blindate in Ucraina ca ajutor.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , , ,

Comentarii: