news

Premierul Ciuca, replica pentru Zaharova de la Moscova: „In ceea ce priveste criticile altora, eu vreau sa va spun atat: noi avem o datorie cat se poate de asumata de la cetateanul roman”

Premierul Nicolae Ciuca i-a dat luni replica purtatoarei de cuvant a MAE de la Moscova, Maria Zaharova, care a cerut saptamana trecuta ca Bucurestiul sa recunoasca public ca trimite arme Kievului.

„In ceea ce priveste criticile altora, eu vreau sa va spun atat: noi avem o datorie cat se poate de asumata de la cetateanul roman si ati vazut cat de frumos si cat de bine au reactionat cetatenii Romaniei atunci cand a inceput conflictul in Ucraina.

In acest moment, pentru noi toti cel mai important lucru este sa continuam sa ne mentinem aceasta empatie si spiritul de solidaritate si sunt convins ca tot ceea ce vom face de aci inainte prin masurile pe care le luam astfel incat cetatenii sa fie protejati, economia sa fie protejata si sa avem toate masurile luate astfel incat sa ne asiguram partea de securitate si siguranta a cetateanului, este ceea ce cred ca poate sa conteze mai mult decat o voce sau alta care ne critica astazi”, a declarat Ciuca.

Citeste si: Zaharova ataca din nou Bucurestiul: „Autoritatile romane sa marturiseasca totul, ii alimenteaza cu arme pe nationalistii ucraineni”

Ministerul rus de Externe, prin vocea purtatoarei sale de cuvant, Maria Zaharova, a invitat Bucurestiul sa recunoasca public ca trimite arme Kievului si sa nu se mai ascunda dupa generalitati de tipul ”asistenta umanitara”, conform unor declaratii ale acesteia postate pe site-ul MAE de la Moscova, mid.ru, informeaza Agerpres.

„Bucurestiul evita publicitatea in astfel de chestiuni, preferand sa vorbeasca opiniei publice romanesti si internationale exclusiv despre un sprijin ‘umanitar’ pentru Ucraina”, a declarat Maria Zaharova intr-o conferinta de presa miercuri la Moscova, adaugand ca o agentie de presa romana, pe care nu a numit-o, a dezvaluit de fapt despre ce fel de sprijin este vorba.

Potrivit ei, o „agentie de presa romana a relatat despre o discutie telefonica recenta dintre ministrul roman al Apararii, Vasile Dancu, si omologul sau ucrainean, Oleksii Reznikov, care a multumit Bucurestiului pentru cea de-a cincea transa, recent aprobata, de asistenta militara romaneasca pentru fortele armate ale Ucrainei, inclusiv arme de calibru mic, munitie, piese de schimb pentru produse militare”.

Nu este clar la ce convorbire dintre cei doi oficiali face referire reprezentanta MAE rus.

„Este pentru prima data cand aceasta tema a aparut atat de explicit in spatiul public, chiar daca pe retele de socializare aparusera anterior materiale video ce relevau folosirea obuzelor de fabricatie romaneasca de catre fortele armate ale Ucrainei. Dar nu existau dovezi factice ‘directe'”, a afirmat Zaharova, remarcand ca „de acum este clar ce inseamna cuvantul ‘umanitar'”.

In opinia sa, ”autoritatile romane, evident, resimt un disconfort moral, realizand consecintele reale ale acestei politici determinate de ideologie”. ”In loc de aceasta rusine falsa, ele ar trebui sa marturiseasca totul”, a declarat purtatoarea de cuvant a MAE rus, invitand Bucurestiul ”sa spuna poporului si intregii lumi cum stau lucrurile in realitate”.

„Alimentarea cu arme a nationalistilor ucraineni pentru a lupta cu propriul popor nu face decat sa prelungeasca conflictul (in caz ca Bucurestiul nu stie asta) si duce la un numar mai mare de victime”, a mai afirmat Zaharova.

”Cei care contribuie la aceasta impart cu regimul nationalist de la Kiev responsabilitatea pentru toate crimele noi, sangele si suferinta oamenilor”, a declarat reprezentanta MAE rus.

”Daca oficialii romani cred ca totul este irelevant, aceasta este parerea lor. Dar ar fi bine sa faca publice unele ‘dezvaluiri’ despre aceste incarcaturi. Ce trimit ei de fapt regimului de la Kiev?”, a adaugat Maria Zaharova in conferinta sa de presa.

Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie in ceea ce ea numeste ”operatiune militara speciala”, un act de agresiune nemaiintalnit dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial pe continentul european, intregul Occident aliindu-se Ucrainei, victima clara a acestui razboi de agresiune.

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Share
Published by
Ioana Hurdea

Recent Posts

Masinaria de razboi a lui Putin incepe sa scartaie: pentru prima oara din 1999, Gazprom a raportat o pierdere neta de aproape 7 miliarde de dolari pe 2023

Gazprom, gigantul energetic controlat de stat din Rusia, a fost pe minus anul trecut pentru…

4 ore ago

Hitler ar fi fost invidios: 83% dintre rusi isi exprima totala incredere ca Vladimir Putin „face treaba buna”

Increderea publicului rus in conducerea presedintelui Vladimir Putin a crescut cu 4 puncte procentuale (p.…

54 de minute ago

Viktor Orban anunta ca Ungaria isi va spori cheltuielile militare daca razboiul din Ucraina se va prelungi si in 2025

Ungaria va fi nevoita sa-si sporeasca cheltuielile militare si in anul urmator daca razboiul din…

O oră ago

Planeta maimutelor: „bandele de macaci” din Thailanda au luat cu asalt strazile unui oras turistic, distrugand afisele care cer alungarea lor – VIDEO

Intr-un oras thailandez, macacii au devenit o problema politica inflacarata si manifesta atitudini aproape umana,…

5 ore ago

Las-o, ba, ca merge asa: craterul adanc de 15 m de la Slanic ar fi trebuit astupat azi-noapte, dar nu a venit nimeni sa-l astupe

E stare de alerta extrema in orasul Slanic Prahova. Surparea masiva produsa acum o saptamana…

2 ore ago