Premierul olandez Mark Rutte propune ca UE „sa stranga cureaua” si sa reduca sprijinul financiar acordat pentru ajutorarea Ucrainei si gestionarea migratiei

externe

Mark Rutte, UE, contributii, suplimentare, buget, ajutor Ucraina, migranti

Mark Rutte, prim-ministrul Olandei, a declarat, cu prilejul unei reuniuni a Consiliului European desfasurata ieri, ca „Uniunea Europeana ar trebui sa stranga cureaua, in loc sa ceara tarilor membre contributii suplimentare la bugetul sau multianual”.

Potrivit site-ului Euractiv, liderii UE au purtat joi discutii cu privire la solicitarea Comisiei Europene ca statele membre sa contribuie cu 66 de miliarde de euro in plus la bugetul pe termen lung pentru perioada 2021-2027, in contextul in care conducerea UE cauta aceste fonduri suplimentare pentru a face fata provocarilor financiare care decurg din sprijinul permanent acordat Ucrainei, gestionarea migratiei si cresterea costurilor de imprumut pentru punerea in aplicare a planului de redresare post-pandemica.

Rutte a fost de acord ca o majorare a bugetului UE este „probabil” necesara, dar a declarat reporterilor ca „acest lucru ar trebui facut prin reprioritizarea banilor in cadrul bugetului UE”.

„Asadar, cele trei prioritati ale noastre sunt: reprioritizare, reprioritizare si reprioritizare”, a declarat Rutte. „La fel ca in bugetul national, trebuie sa strangi cureaua si la alte elemente din cand in cand. Trebuie sa facem acelasi lucru in Olanda”, a adaugat premierul, afirmand ca „nimeni nu asteapta cu nerabdare” sa ofere fonduri din bugetele sale pentru Bruxelles intr-un moment de mare presiune asupra cheltuielilor.

Olandezii vor continua totusi discutiile cu oficialitatile ucrainene in acest weekend in Malta, unde cele doua parti vor discuta despre furnizarea de catre olandezi a unor avioane de lupta F-16 si sisteme de aparare aeriana.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: