Premierul polonez Donald Tusk, catre republicanii lui Trump, care au blocat iar ajutorul pentru Ucraina: „Ronald Reagan se rasuceste in mormant. Sa va fie rusine!”

externe

Donald Tusk, republicani, Donald Trump, Ronald reagan, sa va fie rusine, ucraina, ajutor

Premierul polonez, Donald Tusk, a criticat dur decizia senatorilor republicani americani de a bloca din nou pachetul financiar pentru Ucraina. Intr-o postare pe retelele de socializare in aceasta dimineata, citata de cotidianul britanic The Guardian, politicianul conservator polonez a scris:

“Stimati senatori republicani din America. Ronald Reagan, care a ajutat milioane dintre noi sa ne recastigam libertatea si independenta, cred ca se rasuceste astazi in mormant. Sa va fie rusine”.

Tusk este unul dintre politicienii veterani ai Europei, dupa ce a fost prim-ministru al Poloniei din 2007 pana in 2014, presedinte al Consiliului European din 2014 pana in 2019 si presedinte al Partidului Popular European din 2019 pana in 2022, inainte de a reveni la functia de prim-ministru la sfarsitul anului trecut.

Critica neobisnuit de dura a venit dupa ce Senatul american a blocat un proiect de lege bipartizan de 118 miliarde de dolari pentru securizarea frontierei dintre SUA si Mexic, alaturi de sprijin militar pentru Israel si Ucraina. Proiectul de lege ar fi oferit 60 de miliarde de dolari in asistenta militara pentru Kiev.

Sub presiunea lui Donald Trump, care inca pastreaza un control enorm asupra trupelor sale in Congres, majoritatea republicanilor au votat in cele din urma impotriva – chiar si cei care au sustinut initial proiectul.

Senatul ar urma sa-si incerce din nou norocul cu un alt text al carui rezultat este mai incert. Este vorba despre acelasi proiect de lege ca si primul, pur si simplu fara reforma migratorie.

Statele Unite, principalul sustinator militar al Ucrainei, cu peste 110 miliarde deja deblocate de Congres, se lupta de luni de zile sa trimita noi fonduri Kievului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: