Premierul spaniol este in favoarea unor negocieri cu Putin

externe

pedro sanchez, prim ministru, spania

Premierul spaniol Pedro Sanchez s-a exprimat, miercuri, in favoarea unor negocieri cu presedintele rus Vladimir Putin pentru a se pune capat razboiului din Ucraina, in marja Forumului Economic Mondial de la Davos, informeaza joi dpa citata de Agerpres.

„Este important sa mentinem, de asemenea, legatura cu Putin”, a spus Sanchez la Davos.

„Sustin cu tarie, de exemplu, ca guvernul francez si guvernul german… sa preia conducerea aici”, a declarat premierul Sanchez pentru CNN.

El a apreciat ca ar fi fezabil sa se revina la discutiile care implica Germania, Franta, Rusia si Ucraina in Formatul Normandia, creat inaintea izbucnirii razboiului. Celelalte state membre UE ar sprijini Parisul si Berlinul intr-o astfel de initiativa, a adaugat Pedro Sanchez.

Intrebat daca presedintele Vladimir Putin ar putea interpreta disponibilitatea Occidentului de a discuta drept „slabiciune”, premierul Spaniei a raspuns: „Nu, nu cred”.

Anterior, ministrul spaniol de externe, Jose Manuel Albares, si-a exprimat rezervele cu privire la o posibila livrare a unor tancuri de lupta Leopard Ucrainei.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: