Presedintele Biden: „Hamas a atacat exact acum pentru a impiedica normalizarea relatiilor dintre Israel si Arabia Saudita”

externe

Arabia Saudita, Iran, razboi, Israel, Fasia Gaza, normalizare, relatii, impiedicare

Miscarea islamista palestiniana Hamas a atacat Israelul cu scopul, printre altele, de a submina discutiile ce vizeaza normalizarea relatiilor dintre Israel si Arabia Saudita, a declarat vineri presedintele american Joe Biden, transmite sambata AFP, citata de Agerpres.

„Unul din motivele pentru care au actionat in acest fel (…) pentru care au atacat Israelul (…) este pentru ca eram pe punctul de a ma aseza cu sauditii” (la discutii), a declarat presedintele Biden, in cadrul unui eveniment de strangere de fonduri, precizand ca Riadul se gandea in aceste discutii sa recunoasca oficiala statul evreu.

Arabia Saudita a decis sa suspende negocierile privind o posibila normalizare cu Israelul sponsorizate de Statele Unite, la o saptamana dupa atacul Hamas asupra Israelului, care de atunci bombardeaza Fasia Gaza.

Aceasta suspendare a fost anuntata sambata, 14 octombrie, in timpul unei vizite la Riad a secretarului de stat american Antony Blinken, care a vorbit cu omologul sau saudit, Faisal bin Farhan. Acesta a cerut o „incetare imediata a focului in Gaza si in imprejurimile sale”, precum si ridicarea restrictiilor impuse de Israel privind intrarea ajutorului umanitar pe teritoriul palestinian, potrivit unui comunicat al Ministerului saudit de Externe, publicat la incheierea intalnirii.

Arabia Saudita „a decis sa suspende discutiile cu Israelul privind o posibila normalizare si a informat oficialii americani”, a declarat pentru AFP o sursa apropiata de guvernul saudit.

Regatul saudit nu a recunoscut niciodata Israelul si nu s-a alaturat Acordurilor Abraham din 2020, intermediat de Statele Unite, care au permis vecinilor sai, Bahrain si Emiratele Arabe Unite, precum si Marocului, sa stabileasca legaturi oficiale cu Israelul. Arabia Saudita a fost presata in ultimele luni de administratia americana sa faca acelasi lucru, Riad solicitand in schimb garantii de securitate din partea Washingtonului si sprijin pentru dezvoltarea unui program nuclear civil.

Intr-un interviu acordat Fox News luna trecuta, printul mostenitor si conducatorul de facto al regatului, Mohammed bin Salman, a declarat ca „se apropie pe zi ce trece” de un acord de normalizare a relatiilor cu Israelul, subliniind in acelasi timp importanta chestiunii palestiniene pentru tara sa.

Hamas, miscarea islamista palestiniana aflata la putere in Fasia Gaza, se opune acordurilor de normalizare a relatiilor cu Israelul.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: