Presedintele Ucrainei il trosneste pe Lukasenko. Anunta „protectie speciala” pentru disidentii din Belarus aflati pe teritoriul Ucrainei: „Pot deveni tinta criminalilor”

externe

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ordonat miercuri asigurarea protectiei militantilor belarusi exilati in tara sa, dupa moartea suspecta a unui opozant gasit spanzurat la Kiev, pe fondul amplificarii represiunii politice in Belarus, relateaza AFP si Reuters, citate de Agerpres.

„Fiecare belarus care poate deveni tinta criminalilor din cauza pozitiei sale politice publice trebuie sa obtina o protectie speciala”, a declarat Zelenski, citat intr-un comunicat al presedintiei.

„Aceasta decizie a fost luata dupa obtinerea de catre fortele de ordine a unor informatii privind posibile riscuri pentru mai multi militanti belarusi”, a mai precizat presedintia intr-un comunicat.

Autoritatile ucrainene „au stabilit deja lista belarusilor” vizati si le-au furnizat masuri de protectie suplimentare, se adauga in comunicat, fara a mentiona alte detalii.

Directorul unei ONG care ii ajuta pe opozantii regimului belarus care au fugit in Ucraina, Vitali Sisov, de 25 de ani, a fost gasit spanzurat marti intr-un parc din Kiev.

Organizatia sa a denuntat un asasinat orchestrat de Minsk. Politia ucraineana a deschis o ancheta pentru crima premeditata, dar nu exclude nici o sinucidere.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: