Presshub: Milionarul Dragos Dobrescu nu scapa de proces. Instanta Suprema a decis ca faptele nu se prescriu

news

Dragos Dobrescu

Milionarul Dragos Dobrescu nu scapa de proces. Doi judecatori au aplicat ordonanta Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) care spune ca faptele care aduc atingere intereselor Uniunii Europene, dar si cele de coruptie nu se prescriu, asa cum a stabilit Curtea Constitutionala in luna mai 2022, hotarare intarita de Inalta Curte de Casatie si Justitie care a decis ca trebuie sa se aplice principiul legii mai favorabile in aceste spete.

Judecatorii Andrei Claudiu Rus – presedinte, Cristina Rotaru-Radu si Ilie Iulian Dragomir au decis rejudecarea procesului in care a fost trimis in judecata milionarul Dragos Dobrescu, membru al „grupului de la Monaco”, in timp ce judecatorul Andrei Claudiu Rus a fost de parere ca faptele sunt prescrise si nu a dorit aplicarea deciziei CJUE din 2023.

„Prin semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeana statele membre au transferat drepturile si obligatiile ce decurg din tratat de la sistemul lor juridic intern catre cel al Uniunii, limitandu-si suveranitatea si dand nastere unui corp de drept cu caracter obligatoriu, atat pentru cetatenii lor, cat si pentru ele insele”

Mai mult, „principiul preeminentei (sau suprematiei) dreptului Uniunii Europene asupra legilor nationale ale statelor membre, consacrat pe cale jurisprudentiala prin hotararile Van Gend en Loos si Costa ENEL ofera aplicabilitate obligatorie dreptului UE in ordinea juridica nationala (prin drept european intelegand legislatia UE si jurisprudenta CJUE, dezvoltata pe marginea acestei legislatii). Ca atare, instantele nationale pot aplica in mod direct dreptul UE”, se mai arata in motivarea instantei.

In plus, „judecatorul national, confruntat in solutionarea unei cauze cu norme contradictorii de drept european si de drept national (indiferent de natura acestor norme) are obligativitatea, conform jurisprudentei UE sa dea valoare normei UE, inlaturand norma nationala contrara (a se vedea Hotararea din 9 martie 1978 Simmenthal, C-106/77, pct.21-24)”, mai arata judecatorii Rotaru Radu si Dragomir.

Citeste mai mult pe presshub.ro.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: