Prezenta surprinzatoare la inmormantarea fiicei lui Dughin: Un cunoscut oligarh urmarit penal in SUA care a incercat sa infiinteze posturi TV in Europa de Est

externe

La ceremonia de inmormantare a Dariei Dughina a fist prezent, foarte aproape de parintii acesteia, un foarte cunoscut oligarh rus, Konstantin Malofeyev (47 de ani). Acesta este deja pus sub acuzare in SUA pentru rolul avut in anexarea Crimeei de catre Rusia.

Malofeyev este un sustinator infocat al lui Putin, el fiind urmarit penal de catre SUA si pentru ca a incalcat sanctiunile SUA incercand sa infiinteze in Europa de Est o retea de presa care sa sustina politicile Kremlinului.

La inceputul lunii aprilie, Departamentul de Justitie a anuntat ca il pune sub acuzare pe Konstantin Malofeyev in legatura anexarea ilegala a Crimeei de catre Rusia in 2014. Actul de acuzare desecretizat in Districtul Sudic din New York il acuza pe oligarh de conspiratie in vederea incalcarii sanctiunilor americane.

FBI a precizat ca Malofeyev a jucat „un rol de lider in sustinerea invaziei Rusiei din 2014 in estul Ucrainei” si „a descris recent invazia militara a Rusiei din 2022 in Ucraina ca fiind un razboi sfant”, scrie CNBC.

„Acestea sunt primele acuzatii penale aduse de Departamentul de Justitie impotriva unui oligarh rus de cand Rusia a invadat Ucraina”, a declarat adjunctul procurorului general Lisa Monaco in timpul unei conferinte de presa la Departamentul de Justitie.

Oligarhul „este acuzat ca a incalcat in mod flagrant si repetat sanctiunile care i-au fost impuse in timp ce incerca sa infiinteze companii media in Europa”, a spus Monaco, adaugand ca aceste companii media ar fi ajutat la raspandirea dezinformarii pro-Kremlin.

Fiecare dintre cele doua acuzatii din rechizitoriu prevede o pedeapsa maxima de 20 de ani de inchisoare.

In martie, Departamentul de Justitie a acuzat un cetatean american de incalcarea sanctiunilor americane si pentru ca a facut declaratii false cu privire la legatura sa cu Malofeyev. Autoritatile americane sustin in rechizitoriu ca Malofeyev l-a angajat pe Jack Hanick in 2013 pentru a lucra la o retea de stiri ruseasca de televiziune prin cablu. Ulterior, Hanick a fost trimis in Grecia si Bulgaria pentru a ajuta la proiecte media, potrivit procurorilor federali.

Malofeyev, sustinator infocat al presedintelui rus Vladimir Putin,  a incercat sa acceseze 10 milioane de dolari din activele americane inghetate cu ajutorul lui Hanick, care este sustinator al lui Donald Trump.

Malofeyev a fost sanctionat de Departamentul Trezoreriei SUA in 2014 pentru finantarea rusilor care promovau separatismul in Crimeea. Desi sanctiunile i-au interzis sa faca afaceri cu cetateni americani, procurorii spun ca Malofeyev a eludat aceste restrictii angajandu-l pe Hanick sa lucreze pentru el in retele media din Rusia si Grecia si a apelat la ajutorul cetateanului american pentru a incerca sa achizitioneze un post de televiziune in Bulgaria.

Potrivit Departamentului de Justitie al SUA, toate acestea faceau parte dintr-un efort de a raspandi propaganda pro-Rusia in Europa.

Oligarhul are inca planuri mari pentru Rusia. Intr-un interviu acordat in 2019 ziarului New York Times, Malofeyev a salutat initiativa lui Putin de a-si acorda inca doua mandate de sase ani dupa ce actualul sau mandat expira in 2024.

Salutand perspectiva ca Putin sa ramana la putere pana in 2036, Malofeyev a declarat ca Rusia are acum „o cvasi-monarhie”, ceea ce, a spus el, este „un lucru foarte bun”.

Dar oligarhul in varsta de 47 de ani priveste mai departe in viitor. „Acesta nu este sfarsitul”, a declarat Malofeyev. „Introducerea unei monarhii constitutionale in viitorul previzibil – de exemplu, dupa ce Putin va fi la putere in 2036 – a devenit realista”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: