Prima „mineriada” din istoria Romaniei: cum au reprimat in sange rusii si guvernul comunist marea manifestatie regalista din 8 noiembrie 1945. 45 de ani mai tarziu, Iliescu repeta intocmai reteta impotriva miscarii democratice renascute

Foarte putini dintre noi realizeaza ca niste evenimente consumate la Bucuresti acum 78 de ani, pe 8 noiembrie 1945, bantuie pana astazi istoria Romaniei, cu implicatii directe inclusiv asupra situatii politice, sociale si economice a tarii noastre din acest moment.

In toamna acelui an, in Piata Palatului (actuala Piata Revolutiei) avea loc ultima mare manifestatie monarhista – transformata din mers in miting pro-democratie –organizata in Romania vreme de patru decenii si jumatate. In acelasi timp, modul in care a reactionat regimul comunist instalat la putere de armata de ocupatie sovietica avea sa fie copiat aproape intocmai de Ion Iliescu 45 de ani mai tarziu, slujind ca model pentru zdrobirea revolutiei romane de acelasi regim comunist reinventat dupa decembrie 1989.

Povestea incepe intr-o toamna cenusie si grea, prima din istorie in care Romania are la putere un guvern comunist. In primavara, o vizita intempestiva la Bucuresti a emisarului personal al lui Stalin, Andrei Ianuarevici Visinski, determinase caderea guvernului Radescu si instaurarea, ca prim-ministru, a omului rusilor, Petru Groza. Cu aceasta, incepea comunizarea in forta a Romaniei.

Situatia a continuat sa se deterioreze pe plan intern, comunistii preluand una cate una institutiile statului. Fostul premier Radescu s-a refugiat la legatia britanica, unde a cerut azil. Noul regim, lipsit de sustinere populara, era legitimat de baionetele rusesti omniprezente pe strazile Bucurestiului si de presa controlata, unde scriau mai multi intelectuali rapid reorientati.

Singurul reper al societatii romanesti grav agresate ramasese tanarul Rege Mihai. In ciuda eforturilor sustinute depuse de guvern pentru a-l discredita pe suveran, acesta ramasese totusi deosebit de popular in randurile populatiei, iar greva regala in care intrase acesta in luna august crease un blocaj temporar, din punct de vedere juridic, pentru noua putere. Lupta era, bineinteles, una disperata, dar populatia inca mai nutrea sperante ca anglo-americanii ar putea sa vada ce se intampla si sa intervina.

In acest context, sarbatoarea de Sfintii Mihail si Gavril, din 8 noiembrie 1945, a devenit un pretext perfect pentru a-i da regelui un sprijin moral si nu numai, aratandu-i ca poporul este de partea sa.

Organizatiile de tineret ale liberalilor si taranistilor au raspandit vestea, in Bucuresti, ca se va organiza un mare miting in Piata Palatului, pentru a-l omagia pe Regele Mihai. Desi autoritatile au facut tot ce era posibil pentru a descuraja aceasta manifestatie, ideea a prins la public si in ziua respectiva evenimentele au luat viteza.

8 noiembrie 1945: zeci de mii de oameni infrunta intimidarile regimului comunist si ocupa Piata Palatului

Pe 8 noiembrie 1945, Regele Mihai nu se afla in Palat, el fiind la resedinta de la Sinaia. Cu toate acestea, manifestatia nu a fost contramandata, initiatorii sai privind-o mai degraba ca pe o clarificare fara echivoc a taberei de care se afla poporul. Pregatirile au fost febrile in licee si facultati, iar ideea mitingului a prins formidabil la tineret.

In acea zi, inca de dimineata, Piata Palatului din centrul Bucurestiului a inceput sa se umple de oameni. La ora 9.30, doua coloane masive, una venind dinspre Calea Victoriei, iar alta dinspre Lipscani, s-au unit in piata, numarul manifestantilor devenind deja semnificativ. Oamenii scandau „Regele si patria!“ si „Traiasca regele in pace si onor“ ori cantau imnul regal.

Pe langa tineri, in randurile manifestantilor au aparut si numerosi cetateni de toate varstele, care doreau sa-si exprime si ei sustinerea pentru rege. In conditiile in care rusii patrulau inarmati pe strazi si a protesta impotriva regimului de ocupatie putea constitui o imprudenta fatala, oamenii gaseau in aceasta adeziune la regele aflat in conflict cu guvernul comunist o forma indirecta de a-si exprima opinia.

Pentru guvernul Petru Groza, situatia era complicata de prezenta la fata locului a corespondentilor de presa straini. Ambasadele SUA si ale Marii Britanii isi trimisesera, de asemenea, observatorii la fata locului. Comunistii nu erau incantati de perspectiva unor martori oculari atat la atasamentul poporului fata de suveran, cat si la ceea ce avea sa urmeze.

Pe parcursul primelor 3 ore, fortele de represiune si-au constituit si consolidat dispozitivul. Desi nu existau incidente, s-au operat 200 de arestari printre manifestantii al caror numar ajunsese la zeci de mii.

Camioane incarcate cu muncitori inarmati cu rangi, bate si leviere s-au napustit in piata, ca sa sparga mitingul. Regimul comunist a adus armata, care a deschis focul asupra poporului

Cand, in jurul orei 12.00, multimea a pornit o hora uriasa, in piata au patruns camioanele. Incarcate cu muncitori inarmati cu rangi, bate si leviere, acestea au incercat sa sparga mitingul facand ture prin piata.

„Oamenii muncii“ adusi de regim s-au napustit si au inceput sa loveasca in manifestantii luati pe nepregatite de violentele izbucnite din senin.

A inceput haosul, multimea a ripostat cu huiduieli, mai multi oameni au smuls pietre din pavaj si au inceput sa arunce cu ele. Unul dintre camioane s-a blocat, iar manifestantii l-au rasturnat si i-au dat foc.

In acel moment si-au facut aparitia trupele diviziei „Tudor Vladimirescu“, militari bolsevizati recrutati dintre prizonierii romani din Al Doilea Razboi Mondial. Trupa a tras primul foc de avertisment in aer, apoi in plin. In paralel, dinspre cladirea Ministerului de Interne s-au executat rafale de pistoale-mitraliera.

Poporul nu s-a dat dus cu una, cu doua. In timp ce oamenii regimului trageau asupra multimii si o atacau cu arme albe, o coloana de studenti a navalit curajos dinspre Calea Victoriei, strapungand barajele trupelor.

Luptele au durat pana la ora 15.00, cand multimea, in randurile carora se inregistrau deja numerosi morti si raniti, a inceput sa se imprastie. Regimul castigase.

Totusi, marea manifestatie din 8 noiembrie 1945 a lasat in urma mai multe concluzii. In primul rand, organizatorii au reusit sa puna in miscare o multime uriasa, aratand ca poporul roman nu era de partea regimului Petru Groza.

In al doilea rand, amploarea acestei sustineri fata de rege i-a luat complet pe nepregatite pe rusi si pe oamenii pe care ii instalasera la putere. La 8 luni dupa preluarea puterii de catre comunisti, nimeni nu se mai astepta ca populatia sa aiba curajul de a iesi in strada si de a infrunta regimul. Acesta a fost un semn de slabiciune care i-a convins pe ocupanti sa mareasca represiunea si, in acelasi timp, sa accelereze procesul de sovietizare. Era clar ca guvernul n-ar rezista nici macar o zi fara sustinerea trupelor rusesti.

Falsificarea realitatii in presa controlata de regim. Zaharia Stancu: „Grupuri de elevi si studenti au fost adunati in Piata Palatului Regal si indemnati sa strige lozinci de ura rasiala, lozinci antidemocratice si indemnuri la anarhie. Acestora li s-au alaturat derbedei inarmati cu pistoale si bate, inconstienti culesi de prin mahalale si platiti sa faca scandal, sa bata, sa sparga capete, sa asasineze”

Imediat, s-a trecut la arestari si anchete. Desi agresiunea venise in totalitate din partea aparatului guvernamental, iar victimele fusesera manifestantii pasnici, acestora din urma li s-au inscenat la inceputul anului urmator (1946) procese in care au fost acuzati de „infruntarea autoritatii publice“, „instigare la intrunire fara autorizatie“, „asociere contra ordinii publice“, „comentarea situatiei politice interne si externe“ ori „instigare la multiplicarea si raspandirea de publicatiuni necenzurate“. Sute de persoane au fost condamnate la ani grei de inchisoare. Multe vor muri dupa gratii, din cauza conditiilor inumane in care vor fi tinute.

Odata trecuta surpriza, Puterea a pus in miscare aparatul de propaganda. De a doua zi, presa a inceput operatiune de diabolizare a participantilor la manifestatie.

Zaharia Stancu, unul dintre oportunistii intrati in slujba puterii comuniste, scria trei zile mai tarziu, pe 11 noiembrie, articolul „Dusmanii patriei“.

Asa cum se va vedea in continuare, textul din 1945 seamana destul de mult cu ceea ce scria presa FSN-ista despre manifestatiile opozitiei din 1990 ori spuneau televiziunile in timpul protestelor anticoruptie din 2017-2018: „Grupuri de elevi si studenti – unii de 12 ani – au fost adunati in Piata Palatului Regal si indemnati sa strige lozinci de ura rasiala, lozinci antidemocratice si indemnuri la anarhie. Acestora li s-au alaturat derbedei inarmati cu pistoale si bate, inconstienti culesi de prin mahalale si platiti sa faca scandal, sa bata, sa sparga capete, sa asasineze. Nu au lipsit din Piata Palatului nici vechii ucigasi legionari – abia scapati din lagare –, nici vechii ucigasi gogo-cuzisti – pe care ii uitasem. Asa-numitul tineret al partidelor «istorice» a dat tonul. Muncitori ori simpli trecatori curiosi sa vada ce se intampla au fost schingiuiti si ucisi. (…) Derbedei, cu sau fara gambeta si guler, care pun in pericol patria, nu reprezinta decat o marunta si scarnava minoritate pe care toti oamenii de bine din aceasta tara vor sti sa o puna la locul ei odata pentru totdeauna“.

Contramanifestatia organizata de guvern in 12 noiembrie: „Lumea a fost adusa cu trenuri si autobuze, in remorcile camioanelor armatei, culeasa din fabricile Capitalei”

Circul a continua pe 12 noiembrie, cand guvernul Petru Groza, Partidul Comunist, Confederatia Generala a Muncii, Uniunea Patriotilor si inca vreo cateva organizatii-fantoma inventate de rusi ca sa simuleze pluralismul politic au organizat o contramanifestatie, un miting „de doliu“ pentru 6 victime alese si mediatizate ca sa arate salbaticia manifestatiei „fortelor reactionare“. Regimul pastra tacerea asupra zecilor de morti, a sutelor de raniti din randurile manifestantilor atacati pe 8 noiembrie.

Stelian Tanase relateaza, in excelenta carte „Zvonuri despre sfarsitul lumii. Bucuresti 1944-1953“, cum a decurs acest miting, primul dintr-o interminabila serie de manifestatii la care, in urmatorii 45 de ani, oamenii vor fi convocati cu forta:

„Lumea a fost adusa cu trenuri si autobuze, in remorcile camioanelor armatei, culeasa din fabricile Capitalei. E de presupus ca, in acea zi, industria a somat si patronii lor au fost de acord. S-au strans circa 30.000 de participanti, la un moment dat poate 50.000, conform unui raport al ambasadei americane. Scanteia si Romania libera au vorbit despre 700.000 de participanti – cifra fictiva, menita sa arate naivilor sustinerea de care se bucurau comunistii si lipsa de popularitate a regelui si a partidelor istorice. Coloana funebra a urmat traseul Hale – Piata Victoriei. Pe o platforma au fost aliniate cosciugele celor sase «eroi ai clasei muncitoare». Printre vorbitori, Gheorghe Apostol, seful sindicatelor comuniste, si Miron Constantinescu, fost legionar, steaua in urcare a PCR. Cei doi vorbitori au jurat solemn razbunare. Multimea a raspuns: «Juram!». O multime obosita, care voia doar sa plece mai repede acasa. Toata aceasta montare cu decoruri si costume era un amestec de imputiciune balcanica. Semana leit cu mitingul militaro-legionar din noiembrie 1941, de la Piata Natiunii, care celebra faptul ca Antonescu si Sima au pus mana pe putere. Registrul – acelasi, temele la fel: violenta si razbunare. Se iese dintr-un regim totalitar brun, fascist si se intra in altul, rosu, stalinist de data asta. Era, de fapt, o inscenare marca «Balsoi teatr»”.

Veriga de legatura: cum a reluat regimul Iliescu in 1990, aproape la indigo, reteta represiunii contra manifestantilor pro-democratie din 8 noiembrie 1945

Consecintele acestui tip de represiune, cu care Romania avea sa se confrunte in mod repetat in iarna si primavara lui 1990, la 45 de ani dupa ce fusese utilizata prima oara, au fost foarte profunde. Ion Iliescu, conducatorul Romaniei sub conducerea caruia s-a repetat dupa Revolutie reteta din noiembrie 1945, avea 15 ani la momentul represiunii din Piata Palatului.

La momentul 28-29 ianuarie 1990, cand Puterea de la Bucuresti a adus camioane cu muncitori inarmati cu bate la marea manifestatie a partidelor istorice din Piata Victoriei, iar apoi a chemat pentru prima oara minerii, Iliescu avea deja 60 de ani.

Repetarea metodelor sovietice impotriva manifestatiilor populare a stabilit in 1990 un precedent si o cultura institutionala a statului roman in raport cu cetatenii sai. Violenta si campaniile de manipulare-dezinformare contra demonstrantilor care contesta puterea, cu organizarea unor contramanifestatii dirijate, au devenit un tip de a reactiona al autoritatilor de la Bucuresti care s-a perpetuat pana azi.

In acelasi timp, zdrobirea miscarii democratice abia renascute in 1990 a pus Romania pe fagasul istoric stiut, care a impins-o in punctul unde se afla azi, primul si cel mai palpabil efect fiind crearea elitelor politice, militare si economice cunoscute.