Prima reactie de la varful PSD dupa redeschiderea dosarului Tel Drum. Iar incep urletele: „Nu vor reusi, suntem pregatiti”

politica

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Stefanescu, a declarat luni,  ca redeschiderea dosarului Tel Drum in care e vizat Liviu Dragnea reprezinta o „incercare disperata” a „ramasitelor statului paralel” de a destructura partidul, actiunea fiind cusuta „cu ata fosforescenta”.

„Tot ce se intampla in ultima perioada vizavi de conducerea partidului la nivel central si judetean este cusut nu cu ata alba, ci cu ata fosforescenta. Toate aceste dosare reincalzite dupa ce sistemul le-a clasat din lipsa de probe arata in mod clar opiniei publice ca PSD la varf este in continuare vanat de ceea ce numim noi ramasitele statului paralel in incercarea disperata, pe ultimii metri, inainte de intrarea in vigoare a legilor justitiei, de a destructura partidul de guvernamant. Nu vor reusi. Suntem pregatiti si pentru astfel de sicane”, a declarat, luni, pentru Mediafax, secretarul general adjunct al PSD, intrebat cum comenteaza decizia de luni a ICCJ de redeschidere a unui dosar Tel Drum inchis in 2013 si in care este vizat presedintele PSD Liviu Dragnea.

Social-democratul a spus ca situatia nu face altceva decat „sa enerveze si mai mult membrii PSD”.

„Deja toate aceste ultime actiuni nu fac altceva decat sa enerveze si mai mult toti membrii PSD si electoratul aliantei aflate la guvernare. Pentru ca ceea ce se intampla cu Dragnea nu este singular, zilele trecute am aflat ca presedintele Senatului si al ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a fost urmarit, inregistrat si monitorizat in casa, in dormitor, in masina si in viata privata timp de 7 ani de zile, ceea ce este pur si simplu horror. Aceste lucruri nu trec neobservate din partea romanilor”, a precizat Codrin Stefanescu.

Magistratii ICCJ au decis, luni, redeschiderea unui dosar Tel Drum, in care este vizat si liderul PSD, Liviu Dragnea, ancheta urmand a fi derulata in rem pentru abuz in serviciu contra intereselor publice. Decizia instantei este definitiva.

„Admite cererea formulata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie. Confirma redeschiderea urmaririi penale dispusa in dosarul Directiei Nationala Anticoruptie numai in rem si numai cu privire la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice”, se arata in minuta magistratilor de la instanta suprema.

Instanta a decis si mentinerea celorlalte dispozitii ale rezolutiei din data de 14 octombrie 2013, respectiv cele referitoare la neinceperea urmaririi penale cu privire la infractiunea de stabilire cu intentie a unei valori diminuate a activelor unei societati.

Ancheta in acest dosar a fost initial inchisa in 2013, insa procurorii DNA au cerut redeschiderea urmaririi penale, motivand ca ca la momentul anchetei, probele nu au fost administrate in mod corespunzator si acum detin probe noi.

Aceasta cauza vizeaza privatizarea Tel Drum, precum si reabilitarea unor drumuri judetene. In dosar mai sunt vizati Victor Piperea, Ion Mirancea, Mugur Bataus, Victorita Pascutu, Gheorghe Giui si omul de afaceri Marius Fiscuci (fost patron al Tel Drum).

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: