Primul demers concret, in Parlament, pentru demiterea lui Tudorel Toader: „A incalcat toate principiile democratice si ale statului de drept”

news

USR anunta ca initiaza o motiune simpla in Parlament prin care va cere demiterea ministrului Justitiei, Tudorel Toader. 

„Uniunea Salvati Romania initiaza motiune simpla impotriva Ministrului Justitiei, Tudorel Toader, si invita toate formatiunile de opozitie sa i se alature. Am demarat deja discutii cu colegii din celelalte partide.

USR considera ca ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a incalcat toate principiile democratice si ale statului de drept prin declaratia publica de aseara, cand a anuntat ca declanseaza procedura de revocare din functie a procurorului sef al DNA fara sa ofere motive juridice bine fundamentate, in acord cu Legea 303/2004, cea care reglementeaza motivele si conditiile in care se poate cere revocarea unui procuror sef al DNA.

Motivele pentru care vom depune motiune impotriva ministrului Toader sunt, printre altele:

– S-a substituit autoritatii CSM, ceea ce este neconstitutional. S-a referit la anchetarea OUG 13 de anul trecut, cand CSM a decis ca procurorii au actionat corect.

– Toader a spus ca Laura Codruta Kovesi a contestat autoritatea CCR, pentru ca a invocat fapte care nu mai pot fi investigate, pentru ca CCR a dezincriminat o parte a abuzului in serviciu. Aceasta este un fapt, nu o contestare din partea sefei DNA.

– Doamna Kovesi a dat interviuri la BBC si Euronews si a stricat imaginea Romaniei pe plan extern. Asadar avem o acuza pentru delict de opinie. Dar minciunile transmise de Dragnea si Tariceanu catre reprezentantii CE sau ale europarlamentarilor trimisi la Bruxelles de PSD-ALDE nu au stricat imaginea tarii? Dar sutele de mii de oameni in strada timp de 1 an de zile, care protesteaza neincetat fata de abuzurile de putere ale gruparii Dragnea-Tariceanu nu transmt acelasi mesaj?”, se afirma intr-un comunicat al USR.

Presedintele USR, Dan Barna, a mentionat ca luni va avea intalniri cu ceilalti lideri din Opozitie pentru a pune la cale o actiune comuna pentru demiterea lui Tudorel Toader.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Comentarii: