„Produce mari daune”. Executarea lui Lazar este aproape, PSD il incurajeaza pe Toader sa-l „evalueze” pe procurorul general

news

Senatorul PSD Serban Nicolae s-a declarat de acord, marti, ca ministrul Justitiei sa declanseze o „evaluare” sin in cazul activitatii procurorului general, Augustin Lazar. „Am fost deranjat de mai multe iesiri publice ale domnului Augustin Lazar”, a declarat Nicolae la Antena 3.

„Domnul ministru face o evaluare din perspectiva persoanei care detine acea functie, sub autoritatea careia isi desfasoara activitatea procurorii in Romania. Si atunci face o evaluare dincolo de ce as putea face eu, strict ca om politic deranjat, fara niciun fel de discutie, am si precizat la momentele respective, de mai multe iesiri publice ale domnului Augustin Lazar. Produce mari daune institutiei pe care o conduce”, a declarat, marti, in platoul Antena 3, Serban Nicolae.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a declarat ca procurorul general Augustin Lazar a avut, de-a lungul timpului, pozitii care nu au fost „pe frecventa legii in vigoare” si a lasat sa se inteleaga ca acesta ar putea sa fie supus evaluarii.

„Cu domnul Lazar ma cunosc de multa vreme, dinainte ca dansul sa fie procuror general si eu ministru al Justitiei. In epoca aceea colaboram academica, astazi colaboram pe linie institutionala. Colaboram institutional. Sigur ca, de-a lungul timpului, cred ca a trecut un an si ceva, a avut pozitii care nu au fost pe frecventa legii in vigoare, nu pe frecventa mea”, a declarat ministrul Tudorel Toader, la DC News.

Intrebat daca exista posibilitatea ca Augustin Lazar sa fie supus unei evaluari, Tudorel Toader a raspuns: „Va dau un raspuns general valabil – la oricare dintre noi vine o vreme in care este supus evaluarii”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: