Protest de amploare la Bruxelles impotriva masurilor sanitare. Politia a intervenit cu tunuri de apa

news

Mii de manifestantii – circa 8.000 potrivit politiei – au iesit duminica in strada la Bruxelles pentru a protesta impotriva modului de gestionare a crizei sanitare in Belgia, la doua saptamani dupa o mobilizare precedenta care a degenerat in violente, relateaza AFP, citata de Agerpres.

Marsul antivaccinistilor a decurs in general pasnic dupa-amiaza, in pofida catorva petarde si rachete de semnalizare, sub supravegherea unui important dispozitiv de politie. Unii dintre manifestanti au dansat pe muzica techno.

Pe unele pancarte se putea citi „Vaccinuri-nu mersi!”, „COVID=genocid organizat”, „QR= svastica!”. „Spunem nu vaccinarii copiilor nostri!”, au scandat un grup de femei.

Manifestantii au denuntat obligatiile impuse populatiei de la inceputul pandemiei de COVID-19 pentru limitarea contaminarilor, cum ar fi permisul de sanatate obligatoriu pentru a accede in anumite locuri. Ei au criticat de asemenea modul in care mass-media a reflectat criza sanitara.

Unitati ale politiei antirevolta, cu scuturi si casti, au fost desfasurate in jurul cartierului european din Bruxelles, unde se afla institutiile UE. Mai multe artere au fost blocate de bariere din sarma ghimpata.

Autospeciale dotate cu tunuri cu apa au fost mobilizate, in timp ce elicoptere au survolat zona.

Cu doua saptamani in urma, politia, luata prin surprindere de amploarea mobilizarii, nu a reusit sa previna excesele.

Denumita „Actul 2, Mars pentru libertate”, manifestatia de astazi isi propune sa continue mobilizarea din 21 noiembrie, care a reunit 35.000 de persoane, potrivit politiei, in capitala belgiana.

Marsul, la inceput pasnic, degenerase in violente. Militanti de extrema-dreapta fusesera reperati printre participantii turbulenti la proteste, la care au fost agitate steaguri nationaliste flamande.

Mai multe orase din Europa s-au confruntat cu astfel de mobilizari, in special in Olanda si Austria, in timp ce guvernele au inmultit masurile restrictive in ultimele saptamani in fata unui nou val de contaminare.

Astfel, Belgia a anuntat vineri inchiderea gradinitelor si a scolilor primare pentru sarbatorile de Craciun, devansand vacanta cu o saptamana pentru a contracara extinderea epidemiei.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: