politica

PSD anunta cand va lua in discutie eventuala punere sub acuzare a presedintelui Klaus Iohannis pentru inalta tradare

Liderul grupului PSD din Camera Deputatilor, Daniel Suciu, a declarat, luni pentru Mediafax, cu privire la o eventuala punere sub acuzare a presedintelui Klaus Iohannis pentru inalta tradare, ca prioritatile social-democratilor vor fi stabilite la reuniunea traditionala a grupurilor parlamentare.

Intrebat daca va pune subiectul acuzarii sefului statului pe ordinea de zi a grupului PSD din Camera Deputatilor, la inceperea sesiunii parlamentare de toamna, Suciu a spus ca „tot ceea ce urmeaza” in Parlament va fi discutat de social-democrati intr-o sedinta care va avea loc la finalul lunii august.

„Pana incepe sesiunea parlamentara, mai avem si reuniunea grupurilor parlamentare, cum se intampla de fiecare data si tot ceea ce urmeaza din punct de vedere al prioritatilor legislative le vom discuta atunci. Pana atunci nu va pot da detalii ce va fi pe ordinea de zi”, a declarat Daniel Suciu.

Potrivit acestuia, reuniunea „traditionala” a grupurilor PSD din Camera Deputatilor si Senat se va desfasura la finele lui august.

Presedintele PSD Liviu Dragnea a recunoscut, duminica, faptul ca ar exista un document pregatit de mai multi lideri PSD, care sa il acuze pe seful statului de inalta tradare, sustinand ca nu isi doreste sa se ajunga acolo, dar nu este imposibil.

„Exista acel document. Unii colegi din partid l-au lucrat. Am stiut ca il lucreaza. Nu este finalizat si nu s-a ajuns la o discutie finala ca sa luam o decizie. Nu am discutat nici cu domnul Tariceanu despre asta, dar opinia mea este ca sunt multe actiuni care pot imbraca forma tradarii, daca ne uitam cu atentie pe Codul Penal si pe definitia articolului respective. Nu am ajuns acolo inca, nu mi-as dori sa ajung acolo, dar nu este imposibil. Sunt actiuni care au adus deserviciu Romaniei, economic, strategic. Intrebi guvernul daca mai are bani de pensii si salarii. Cand pui o astfel de intrebare toate pietele reactioneaza. Poate influenta cursul leu-euro”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Presedintele PSD il acuza pe seful statului ca incita la schimbarea Guvernului prin alte mijloace decat cele parlamentare.

„De asemenea, toate iesirile, incitarile, atacurile la Guvern, premier si la altii in mod frecvent, dublate de alte informatii mincinoase, ca nu se face aia sau aia, au creat impresia in afara tarii ca aici exista instabilitate economica. Daca investitorii l-ar fi luat in serios bloca orice fel de investitie in Romania. Incitarea la schimbarea ordinii constitutionale, cand vrei sa darami un guvern, nu prin mijloace parlamentare, este o incitare la schimbarea ordinii constitutionale”, a mai spus Dragnea.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

O noua teorie deliranta la Moscova: „Istoria se repeta. In perioada premergatoare operatiunii speciale, Occidentul pregatea o agresiune impotriva patriei noastre”

Seful Directiei Principale de Informatii a Statului Major General al Fortelor Armate Ruse - adjunctul…

2 ore ago

Germania si-a rechemat pentru o saptamana ambasadorul in Rusia, in semn de protest fata de atacul cibernetic. Cehia il convoaca pe ambasadorul rus

Germania a anuntat luni ca si-a rechemat ambasadorul in Rusia pentru o saptamana de consultari…

4 ore ago

Audientele TV de Paste. RTV, pe primul loc cu manele: Marian Mexicanu, Vali Vijelie si Pomohaci – Video

Romania TV s-a situat pe primul loc, in ziua de Paste, in topul audientelor. RTV…

3 ore ago

Patru adolescenti sunt anchetati pentru atacul asupra europarlamentarului german Matthias Ecke

Patru adolescenti germani sunt anchetati in legatura cu atacul violent asupra unui politician german, care…

4 ore ago

Zona garii din Sinaia, inundata in urma unei ploi abundente

Pompierii au intervenit, luni, in statiunea Sinaia pentru evacuarea apei care s-a strans pe partea…

4 ore ago