politica

PSD arunca in carca aliatilor de la PNL toata responsabilitatea pentru „explozia facturilor”: „Ei sunt cei vinovati de producerea unor situatii aberante, le cerem sa-si recunoasca greselile”

PSD a anuntat, miercuri, intr-un comunicat oficial, ca reglementarea preturilor la energie si gaze, cel mai devreme de la 1 aprilie 2022, este absolut necesara si ca nu este multumit pe deplin cu forma ordonantei de urgenta pe care Guvernul a adoptat-o ieri in scopul limitarii cresterii facturilor la energie si gaze. PSD critica si ”afirmatiile tuturor corifeilor de dreapta din guvernarile 2020-2021, potrivit carora liberalizarea va scadea preturile de vanzare sau ca liberalizarea va scadea facturile romanilor, care s-au dovedit simple lozinci, bune doar de postat pe Facebook”. Potrivit PSD, ”tot ceea ce au reusit artizanii liberalizarii total nepregatite a fost sa duca Romania in cea mai mare criza energetica de dupa 1989, si ei poarta raspunderea uriasa a exploziei facturilor in plina iarna”.

”PSD nu este multumit pe deplin cu forma ordonantei de urgenta pe care Guvernul a adoptat-o ieri in scopul limitarii cresterii facturilor la energie si gaze. Ministrii PSD au propus o solutie juridica prin care compensarea facturilor sa se aplice inca de la 1 ianuarie, varianta pe care ministrii PNL ai Energiei si Justitiei au respins-o, din pacate, fara o justificare solida. Sustinem in continuare ca aplicarea retroactiva a compensarii pe luna ianuarie este posibila, fiind o solutie in care atat consumatorii, cat si furnizorii erau sustinuti printr-un mecanism bugetar eficient”, se precizeaza in comunicat.

PSD mai arata ca ”a intrat la guvernare tocmai pentru a corecta derapajele socio-economice grave din ultimii doi ani si, impunand pachetul social, pentru a permite pensionarilor si salariatilor cu venituri mici sa aiba o rezerva financiara decenta pentru a depasi cu bine iarna”.

”De aceea, PSD considera ca, in actuala forma, ordonanta este un pansament pus peste rana adanca a unui sector energetic in care liberalizarea fortata, insuficient de bine pregatita, a provocat un haos generalizat cu un impact negativ major atat asupra nivelului de trai al populatiei, cat si asupra mediului de afaceri romanesc”, se mai mentioneaza in comunicat.

PSD reafirma faptul ca ”singura solutie rezonabila pentru ca populatia si economia sa nu sufere in continuare socuri majore este revenirea rapida la un sistem reglementat, pe o perioada bine determinata”.

”In acest scop, PSD a constituit si un grup de lucru pentru elaborarea unor documente tehnice de sprijin pentru adoptarea unui calendar de reglementare a pietei energiei si gazelor, cel mai devreme din 1 aprilie. Toate datele economice disponibile arata ca efectul liberalizarii pe pietele energetice en-gros a dus la preturi de 2,5 pana la 5 ori mai mari in septembrie 2021 fata de septembrie 2020. Astfel, afirmatiile tuturor corifeilor de dreapta din guvernarile 2020-2021, potrivit carora ‘liberalizarea va scadea preturile de vanzare’ sau ca ‘liberalizarea va scadea facturile romanilor’ s-au dovedit simple lozinci, bune doar de postat pe Facebook”, afirma pesedistii.

PSD mai precizeaza ca, ”in viata reala, vedem ca liberalizarea la gaze inceputa in iulie 2020 a adus romanilor preturi aproape duble”.

”Tot ceea ce au reusit artizanii liberalizarii total nepregatite a fost sa duca Romania in cea mai mare criza energetica de dupa 1989! Ei poarta raspunderea uriasa a exploziei facturilor in plina iarna. Ei sunt cei vinovati de producerea unor situatii aberante, deoarece au oferit unor companii posibilitatea de specula in voie, la preturi care converg intotdeauna spre valoarea maxima a pietei. Adica exact invers decat au promis romanilor!

PSD le cere acestor lideri politici sa-si recunoasca greselile si sa sustina, macar in ceasul al 12-lea, revenirea la un sistem reglementat. Este unica masura ce garanteaza romanilor si companiilor locale sansa de a trai fara povara unor facturi energetice prohibitive!”, mai spune PSD in comunicat.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Parteneriat pe 100 de ani intre UK si Ucraina. David Cameron a sosit la Kiev pentru a intari acordul, ce prevede aceasta intelegere istorica

In timpul vizitei sale la Kiev, ministrul britanic de Externe, David Cameron, a vorbit despre…

18 minute ago

Noi amenintari. Kremlinul considera „foarte periculoase” recentele comentarii ale lui Macron privind trimiterea de trupe pe teren

Vineri, Kremlinul a calificat drept "foarte periculoase" comentariile presedintelui francez Emmanuel Macron, care si-a reafirmat…

24 de minute ago

Tudorache „Diamante”: „Este incredibil cat de mult a distrus sectorul 1 gasca de rezisti. Voi repara tot in urma salbaticilor astia”

Mesaj delirant al fostului primar PSD al Sectorului 1, Daniel Tudorache, care si-a depus candidatura…

29 de minute ago