PSD cauta nod in papura. Victoria de la Bruxelles a lui Iohannis este o „pierdere”: „Sunt trist pentru Romania si dezamagit”

politica

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat marti ca, fata de propunerea initiala, cetatenii europeni si Romania pierd prin decizia luata de Consiliul European privind bugetul, prin care se reduc „substantial” sumele pentru dezvoltarea rurala, cercetare, sanatate sau digitalizare, iar, in opinia sa, practic, tara noastra „nu a existat in aceste negocieri”.

„Fata de propunerea initiala a Comisiei Europene si a Parlamentului European, cetatenii europeni si Romania pierd prin decizia luata astazi de Consiliul European privind bugetul european. Liderii europeni au decis asupra unui buget care reduce substantial sumele propuse initial pentru dezvoltarea rurala, cercetare, sanatate sau digitalizare ceea ce conduce la mai putini bani, mai ales in termeni de granturi, pentru Romania, fata de formula initiala. Planul de relansare, ambitios in conceptie, are astazi mai putine granturi decat in propunerea aprobata de Parlamentul European. Practic, Romania nu a existat in aceste negocieri, nu a avut o agenda clara si a obtinut mai putin decat formulele matematice sau cat ne trebuia daca ne uitam la necesitatile reale ale tarii noastre, decalajele de dezvoltare si impactul crizei COVID-19”, a scris Negrescu, pe Facebook.

El a adaugat ca cele 79,9 de miliarde de euro comunicate public sunt compuse si din imprumuturi, nu doar din granturi, iar atat in termeni de sume, cat si prin conditiile impuse tarilor beneficiare, Romania pierde fata de ce se obtinuse, obiectiv, prin formulele aplicate de institutiile europene.

„Ce trebuia sa primeasca Romania si nu a obtinut echipa de negociere: minim 50 de miliarde granturi in viitorul buget european (fara planul de relansare), din cele 33 de miliarde din planul de relansare, minim 25 de miliarde in granturi in planul de relansare (acum avem multe imprumuturi), cresterea sumei alocate raportandu-ne la noul val de imbolnaviri de COVID din Romania, regula N+3 aplicata planului de relansare, mai putine conditionalitati pentru a folosi banii mai usor si in zonele de interes, sa nu existe un rol al altor state membre sau un mecanism neclar in alocarea/blocarea banilor europeni pentru a nu ne afla in situatia Schengen, alocarea pe anvelope nationale a programelor administrate de Comisia Europeana, un buget european consistent pentru sanatate care sa ajute Romania, un buget mai mare pentru dezvoltarea rurala dat fiind faptul ca a fost un program de succes in Romania, iar necesarul este inca foarte mare, fara resurse proprii care sa coste prea mult Romania”, a explicat europarlamentarul PSD.

Potrivit acestuia, Romania are oameni de valoare care ar fi putut negocia pentru tara, dar nu au facut parte din echipa „tinuta la secret”.

„Nici macar oamenii din Reprezentanta Permanenta sau expertii din tara pregatiti pentru Presedintia Consiliului UE, care stiu bugetul european, nu au fost implicati. Sunt trist pentru Romania si dezamagit ca in ciuda apelurilor mele publice pentru un efort national, pur si simplu, s-a preferat adoptarea unei pozitionari politice gresite. Credeti-ma ca nu am nimic de impartit cu nimeni, preferam doar ca Romania sa obtina ce trebuie. Stiu ca puteam mai mult”, a completat Negrescu.

El a sustinut ca „Romania nu a existat”, iar „rarele aparitii” ale reprezentantului tarii noastre au fost alaturi de „premierul controversat si contestat al Bulgariei”, Boiko Borisov.

„Imaginile spun multe privind influenta Romaniei sub conducerea dreptei care tot se lauda in ultimii ani cu prieteniile sale in Europa. De fapt, aceste prietenii nu exista. Au fost doar poze de campanie. Nu trebuie sa ma credeti pe mine, puteti sa cititi postarile live de la Consiliul European ale Politico. Ce au obtinut alte state: Olanda, Austria, Suedia si Danemarca au obtinut scaderea granturilor, alocari preferentiale suplimentare pentru anumite tari din fondurile de coeziune: 1 miliard pentru Cehia, 500 de milioane pentru Germania, 300 de milioane pentru Slovenia, 200 pentru Belgia, 100 pentru Cipru si 100 pentru Finlanda, 5 tari au obtinut reduceri de la plata contributiei la bugetul european (Danemarca 377 milioane, Germania 3,6 miliarde, Olanda 1,9 miliarde, Austria 565 milioane, Suedia 1 miliard)”, a mentionat el.

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat, marti, ca Romania va beneficia de aproape 80 de miliarde de euro pentru proiecte europene, indicand constructia de spitale, scoli, modernizarea marilor sisteme publice, precum si reconstructia economica.

„Dupa discutii foarte complicate, dupa negocieri foarte complicate, dupa patru zile si patru nopti de negociere, am obtinut pentru Romania o suma impresionanta – 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum sa trecem la etapa urmatoare. Vom folosi aceasta suma de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura in Romania, pentru a construi spitale, scoli, pentru a moderniza marile sisteme publice. Este, de asemenea, foarte important de stiut ca o parte semnificativa din acesti bani vor fi folositi pentru relansare, pentru revigorare economica”, a declarat Iohannis, la Bruxelles, la finalul reuniunii extraordinare a Consiliului European.

Seful statului a adaugat ca pentru punerea in practica a planului pentru bugetul comunitar multianual 2021 – 2027, Guvernul Orban lucreaza de la inceputul anului. „In cel mai scurt timp, va fi finalizat, pentru a fi pregatiti sa incepem implementarea, iar, pe de alta parte, lucram de o vreme buna deja la planul national de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene, pentru a primi fondurile pentru relansarea economica”, a spus Iohannis.

El a descris finantarea obtinuta de Romania drept „un rezultat frumos”. „Este o zi importanta pentru Romania, o zi importanta pentru proiectul european si vom merge mai departe, fiindca acesti bani trebuie folositi pentru reconstructia Romaniei”, a punctat el.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: