PSD mareste presiunile asupra Laurei Codruta Kovesi. Un ministru o acuza ca are „ceva de ascuns” si anunta ca „obiectivele” comisiei de ancheta vor fi atinse

politica

Senatorul PSD Mihai Fifor, ministru al Economiei, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, la Ploiesti ca nu vin la Comisia parlamentara de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009 cei care au ceva de ascuns, subliniind ca aceasta comisie nu isi poate desfasura activitatea ”in parametrii in care ar fi normal sa si-o desfasoare”.

”Activitatea comisiei a fost una serioasa, adica de la bun inceput ne-am dorit sa ne atingem obiectivele stabilite prin hotararea Parlamentului. Parerea mea este ca, fie ca vor unii sau nu, aceste obiective se vor atinge. Eu cred ca o tara intreaga vede faptul ca o comisie parlamentara nu-si poate desfasura activitatea in parametrii in care ar fi normal sa si-o desfasoare. Am spus-o si atunci cand conduceam aceasta comisie, o spun si acum: daca cineva are ceva de ascuns, nu vine la comisie, daca cineva n-are nimic de ascuns, vine la comisie si discuta cu aceasta comisie, cum au facut de altfel foarte multi dintre cei pe care i-am invitat acolo”, a declarat Fifor, fost presedinte al comisiei, citat de Agerpres.

Intrebat despre cum crede ca se va finaliza activitatea comisiei, Mihai Fifor a precizat ca sunt multe documente de analizat, iar activitatea comisiei ar putea fi prelungita.

”Vom vedea cum se finalizeaza. Deocamdata comisia are mandat pana in 11 septembrie, desigur, se mai poate prelungi prin hotarare a Parlamentului. Ramane sa vedem cum concluzionam. Sunt si foarte multe documente la comisie, sa stiti. Nu doar audierile au fost importante”, a spus Mihai Fifor.

Senatorul social-democrat a adaugat ca e important sa se afle daca alegerile prezidentiale din 2009 au fost sau nu fraudate.

”Cred ca simplul fapt ca se discuta, se discuta cu o transparenta cum nu s-a mai intamplat pana acum in Parlamentul Romaniei, ca lucrarile comisiei sunt transmise in direct, asta arata ceva. Simplul fapt ca cetatenii Romaniei pot vedea cum se desfasoara lucrarile acestei comisii si afla raspunsuri la o intrebare, zic eu importanta, toata lumea isi doreste sa stie daca alegerile din 2009 pentru prezidentiale au fost sau nu fraudate. Cred ca asta este lectie de istorie recenta pentru Romania. Pe de alta parte, in urma raportului comisiei, vom putea face modificari legislative importante, astfel incat lucruri cum s-au intamplat in 2009 sa nu se mai poata petrece”, a afirmat Fifor.

Ministrul Economiei, Mihai Fifor, a efectuat, joi, o vizita de lucru la mai multe obiective de interes national din Prahova, aflate sub autoritatea Ministerului Economiei. La finalul vizitei a sustinut, la sediul PSD din Ploiesti, o conferinta de presa.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Mai mult despre: , ,


Comentarii: