Categories: politica

PSD saboteaza solicitarea DNA in cazul deputatului penal Bejinariu. In campanie, liderii PSD ii cereau demisia, acum il apara

Solicitarea procurorului general privind efectuarea urmaririi penale in cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu a fost retrimisa la Comisia juridica pentru doua saptamani, dupa ce presedintele comisiei, Eugen Nicolicea, a invocat un „incident de procedura”.

Propunerea de retrimitere la comisie a fost aprobata cu 80 de voturi „pentru” si 31 „impotriva”.

Nicolicea a explicat ca raportul Comisiei juridice in acest caz a fost intocmit in legislatura trecuta a Parlamentului cand din acest for faceau parte reprezentanti ai unui partid care nu mai exista — PPDD, iar reprezentantii USR, care sunt in componenta actuala, nu au putut sa se pronunte.

„Vreau sa sesisez un incident procedural. Vreau sa va spun ca aceasta solicitare se face in baza unui raport intocmit de Comisia juridica si in momentul de fata avem un incident de procedura in sensul ca la articolul 63 alineatul 5 din Constitutie se spune ca proiectele de legi sau propunerile legislative inscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent continua procedura in noul Parlament. Nu avem in Constitutie in privinta continuarii procedurii pentru hotarari sau pentru altfel de acte. Acelasi lucru este si in articolul 253 din regulament. Deci, nu avem o procedura de continuare. Solicit liderilor de grup sa ceara retrimiterea la comisie pentru a rezolva acest incident de procedura”, a explicat el.

In campania electorala, PSD avea o cu totul alta pozitie. Secretarul general al PSD, Marian Neacsu, i-a cerut atunci lui Bejinariu sa demisioneze pentru a putea fi cercetat de DNA. „Am avut o discutie cu domnia sa, pana in acest moment nu este convins ca este un gest bun pentru domnia sa sa isi depuna demisia. Eu cred ca este o datorie fata de partid sa faca acest lucru si o sa ii cerem in continuare sa demisioneze”, a spus secretarul general al PSD, Marian Neacsu.

Neacsu a spus ca un eventual refuz al lui Bejinariu va trebui discutat in conducerea partidului.

„Nu va beneficia de nicio umbrela a PSD. Noi ii cerem demisia acum si speram ca aceasta demisie sa ramana si pentru viitorul mandat. Daca domnia sa aduce prejudicii de imagine partidului, atunci e necesar sa i se aplice o sanctiune care poata sa mearga pana la excludere. Este pozitia mea personala”, a spus Neacsu.

Procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a solicitat Camerei incuviintarea efectuarii urmaririi penale impotriva deputatului Eugen Bejinariu, fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, in dosarul Microsoft.

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a aprobat, in legislatura trecuta, solicitarea, iar plenul a amanat de doua ori luarea unei decizii din lipsa de cvorum.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:
Victor Gheja

Share
Published by
Victor Gheja

Recent Posts

O noua teorie deliranta la Moscova: „Istoria se repeta. In perioada premergatoare operatiunii speciale, Occidentul pregatea o agresiune impotriva patriei noastre”

Seful Directiei Principale de Informatii a Statului Major General al Fortelor Armate Ruse - adjunctul…

5 ore ago

Germania si-a rechemat pentru o saptamana ambasadorul in Rusia, in semn de protest fata de atacul cibernetic. Cehia il convoaca pe ambasadorul rus

Germania a anuntat luni ca si-a rechemat ambasadorul in Rusia pentru o saptamana de consultari…

8 ore ago

Audientele TV de Paste. RTV, pe primul loc cu manele: Marian Mexicanu, Vali Vijelie si Pomohaci – Video

Romania TV s-a situat pe primul loc, in ziua de Paste, in topul audientelor. RTV…

7 ore ago

Patru adolescenti sunt anchetati pentru atacul asupra europarlamentarului german Matthias Ecke

Patru adolescenti germani sunt anchetati in legatura cu atacul violent asupra unui politician german, care…

7 ore ago

Zona garii din Sinaia, inundata in urma unei ploi abundente

Pompierii au intervenit, luni, in statiunea Sinaia pentru evacuarea apei care s-a strans pe partea…

7 ore ago