PSD, sub o noua dictatura. Cuplul Oprisan-Dancila vrea sa anuleze alegerea in Congres a presedintelui executiv si a secretarului general

politica

Presedintele PSD Vrancea, Marian Oprisan, a declarat, vineri, ca partidul a functionat mai bine atunci cand functiile de presedinte executiv si secretar general au fost votate in CEx la propunerea presedintelui partidului, precizand ca a propus revenirea la aceasta procedura.

„Partidul a functionat mai bine cand presedintele executiv si secretarul general au fost votati in CEx la propunerea presedintelui partidului”, a declarat Marian Oprisan, inaintea sedintei Comitetului Executiv al partidului.

Presedintele PSD Vrancea a precizat ca el a propus revenirea la aceasta procedura.

„Aici este vorba de faptul ca Congresul e suveran. Daca Congresul partidului decide revenirea la statutul in care e o optiune era ca presedintele executiv si secretarul general sa fie… Daca nu, nu se va reveni. Nu o persoana va face acest lucru, ci Congresul e suveran. Sunt mai multe organizatii care au propus acest lucru, inclusiv eu”, a conchis Oprisan, citat de Mediafax.

Congresul extraordinar al PSD are loc sambata, la Sala Palatului, incepand cu ora 11.00. Social-democratii vor alege presedintele, presedintele executiv si secretarul general al formatiunii.

Pentru functia de presedinte al PSD candideaza Viorica Dancila, Liviu Plesoianu, Serban Nicolae si Catalin Stoichita. Potrivit surselor Mediafax, Viorica Dancila ii mai are contracandidati pe Ecaterina Andronescu si Razvan Ilie Rotaru.

Candidatii pentru pozitia de presedinte executiv al partidului sunt Daniel Suciu, Daniel Florea, Eugen Teodorovici. Si Sorin Bota s-ar fi inscris pentru a deveni numarul doi in partid, au explicat surse din PSD.

In competitia pentru functia de secretar general al PSD s-au inscris Marius Dunca, Codrin Stefanescu, Gabriel Petrea, Mihai Fifor, Felix Stroe si Rodica Nassar.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: