PSD vrea razbunare dupa ce Petre Daea a fost catalogat drept „berbec” in Parlament. Nimic insa despre badaraniile lui Serban Nicolae

politica

Liderul deputatilor PSD, Daniel Suciu, a cerut, marti, sanctionarea deputatului PNL Nicolae Giugea care l-a numit „berbec” pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, in timpul dezbaterilor pe motiunea simpla.

„Iulius Caesar Caligula si-a pus calul senator, Petru Groza si-a pus boul ministru, respectiv pe Zaroni (Romulus Zaroni – n.r.), Liviu Dragnea a venit si a numit la ministerul Agriculturii un berbec, dar nu berbecul incepator asa cum zic ciobanii sau, pe intelesul tuturor, nu masculul alfa, ci a pus berbecul care se pierde de turma si face intotdeauna deliciul televiziunilor”, a spus, marti, in plenul Camerei Deputatilor, liberalul Nicolae Giugea, in timpul dezbaterii pe motiunea simpla pe tema pestei porcine africane.

Dupa aceasta interventie, presedintele de sedinta, Florin Iordache, i-a taiat microfonul deputatului PNL, iar momentul a generat rumoare in sala si schimburi de replici si vociferari intre putere si opozitie.

Prezent in sala, ministrul Agriculturii nu a replicat.

Liderul deputatilor PSD, Daniel Suciu, a cerut, ulterior, in plen, sanctionarea liberalului pentru „jignirile” aduce ministrului Agriculturii.

„Acum inteleg de ce nu ati fost de acord cu modificarea Regulamentului. Vi se pare normal ca un deputat sa faca intr-un fel deloc neacademic un ministru? Si, stimate doamne, chiar nu e cazul sa aplaudati cu atata virtute jignirile din Parlament. Si daca tot am votat acest Regulament, chiar solicit tragerea la raspundere a unui coleg care nu-si intelege rolul si menirea in Parlament”, a spus acesta, citat de Mediafax.

Reamintim ca senatorul PSD Serban Nicolae nu a primit nicio sanctiune din partea PSD dupa ce i-a spus unei colege din Parlament ca are poze in care face „sex anal”.

Deputatii au dezbatut, marti, in plen, motiunea simpla cu titlul „Dupa ciuma lui Caragea, Romania lovita de pesta lui Daea”, depusa de opozitie.

„Asa-zisele actiuni intreprinse de ministrul Petre Daea, de la aparitia primului focar de pesta porcina africana in Romania (iulie 2017) si pana in prezent, au demonstrat ca acesta nu dispune de calitatile, cunostintele, devotamentul si responsabilitatea necesare unui ministru in functie”, se arata in textul motiunii simple.

Opozitia acuza ca lipsa de actiune a ministrului „a contribuit semnificativ la raspandirea fulgeratoare a epidemiei”. „Daca analizam declaratiile publice ale domnului ministru Petre Daea, de la aparitia primului focar de pesta porcina africana in Romania si pana in prezent, se observa cert ca nu stie ce si cum sa faca pentru a stopa extinderea bolii”, mai scrie in motiune.
Potrivit initiatorului, in gestionarea evolutiei pestei porcine se poate vorbi despre un atentat la siguranta nationala a Romaniei.

„Concluzionand, avem dovada faptului ca ne aflam in fata unor actiuni ilegale, abuzive si neglijente concertate la un nivel institutional si social inalt ce au determinat, dupa parerea noastra, un atentat la siguranta nationala, subminarea economiei nationale, insecuritatea alimentara si pagube incomensurabile la bugetul de stat”, se arata in documentul supus dezbaterii parlamentare.

Votul deputatilor pe motiunea simpla va fi acordat in sedinta de plen de miercuri.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: