Publicatie din Austria, articol dur despre coalitia PSD-PNL: „Guvernare bazata pe o alianta intre coruptia agresiva (PSD) si minciuna agresiva (PNL)”

analize

Publicatia austriaca Der Standard publica un articol foarte dur la adresa noii coalitii de la Bucuresti avand un titlu mai mult decat sugestiv: „Alianta dusmanilor de moarte din Romania”. „O alianta a doua partide care sunt unite mai ales prin lipsa de dorinta de a se angaja in prevenirea serioasa a coruptiei”, subliniaza Der Standard.

In Romania, se incearca o coalitie intre PNL si social-democrati, desi acestia au fost cei mai aprigi adversari timp de decenii, incepe articolul din Der Standard, una dintre dintre cele mai influente publicatii austrice, fiind printre cele mai citite, alaturi de Salzburger Nachrichten, Die Presse si Wiener Zeitung.

Iata traducerea articolului:

In limbaj popular, se vorbeste despre „ciocnirea a doi titani”. In termeni mai prozaici, am putea vorbi de o alianta a doua partide care sunt unite mai ales prin lipsa de dorinta de a se angaja in prevenirea serioasa a coruptiei – si care vor sa fie la putere cu orice pret. Joia viitoare se va vota in Parlament o coalitie intre PNL, conservator, si PSD, care sunt de fapt dusmani si se privesc cu suspiciune de zeci de ani.

Colaborarea se bazeaza pe faptul ca PNL, care a format o coalitie cu USR, partid reformator orientat spre cetateni, l-a demis brusc pe ministrul justitiei USR, Stelian Ion, pentru ca a refuzat sa permita trecerea fondurilor catre primari fara a se asigura ca acestea sunt folosite in mod legitim. In consecinta, responsabilitatea pentru sfarsitul coalitiei ii revine premierului PNL de atunci, Florin Citu.

De asemenea, USR intentiona sa elibereze procurorii de controlul politic. Cu toate acestea, acest zel in lupta pentru mai mult stat de drept a intrat in mod evident in contradictie cu unele dintre interesele PNL. Potrivit presei romanesti, PSD si PNL s-au inteles acum, asadar, sa asigure premierul pentru un an si jumatate fiecare. Alegerile la termen vor avea loc din nou in 2024.

Potrivit PSD, liderul PNL Citu nu ar trebui sa ocupe in niciun caz functia de sef al Guvernului, in conditiile in care PSD a sustinut deja o motiune de cenzura impotriva sa. Citu este insa controversat si in interiorul propriului partid. Tocmai de aceea, ministrul Apararii, Nicolae-Ionel Ciuca, este din nou in discutie pentru aceasta functie.

Mingea se afla acum din nou in terenul presedintelui Klaus Iohannis, care insa a fost membru PNL si este partinitor. Din 2018, romanii au trecut deja prin patru schimbari de guvern. Iohannis il va propune acum, probabil, pe Ciuca ca prim-ministru pentru a facilita un compromis.

In ceea ce priveste continutul, social-democratii insista asupra cresterii venitului minim si a pensiilor. De asemenea, social-democratii vor avea mai mult cuvant de spus in sectorul economic in schimbul disponibilitatii lor de a forma o coalitie. PNL vrea sa ramana la guvernare in primul rand pentru ca sondajele ii sunt potrivnice, iar partidul de dreapta radicala AUR i-ar putea lua voturi in alegeri.

Analistul politic Radu Vancu avertizeaza asupra unui „dezastru previzibil” in perspectiva noii coalitii, aratand ca PNL a declarat anterior chiar in scris ca nu va face niciodata coalitie cu PSD. „Asadar, este o guvernare bazata pe o alianta intre coruptia agresiva (PSD) si minciuna agresiva (PNL) – iar victima acestei duble agresiuni este Romania si speranta ei intr-un viitor european mai bun”, spune el apasat pentru STANDARD.

Principala ingrijorare a lui Vancu este ca, odata cu PSD, vor fi din nou atacuri la institutiile statului de drept si Romania va fi condusa haotic pana in 2024. Decizia PNL de a merge alaturi de PSD are deja consecinte in sondajele de opinie, a spus el. Nu doar partidul, ci si imaginea presedintelui a fost grav afectata, spune Vancu.

De asemenea, el critica gestionarea pandemiei. Pentru ca atat Iohannis, cat si Citu au declarat sfarsitul pandemiei in luna mai, campania de vaccinare a incetinit. Apoi, in toamna, Romania a inregistrat cea mai mare rata a mortalitatii din Europa. „Criza politica din Romania a exacerbat criza medicala – si mii de oameni, daca nu chiar mai multi, au murit inutil”, a spus Vancu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: