Puscarie pe viata. O retea de agenti care incerca sa vanda documente ultrasecrete ucrainene rusilor a fost retinuta in regiunea Harkov

externe

Harkov

O retea de agenti care incerca sa transmita Rusiei documente ultrasecrete de la o uzina strategica din apropierea orasului Harkov, precum si cele mai recente progrese tehnologice realizate de Ucraina in sectorul combustibililor si al energiei, a fost descoperita in regiunea Harkov, a anuntat Serviciul de presa al Procuraturii Generale, relateaza Ukrainska Pravda.

„La instructiunile spionilor rusi, complicii lor trebuiau sa fure documentele ‘necesare’, sa le digitalizeze si sa le transfere electronic in Federatia Rusa”, se arata intr-un comunicat al Serviciul de Securitate al Ucrainei

Ancheta a aratat ca suspectii au adunat scheme, planuri si instructiuni de fabricatie pentru turbine cu abur, impreuna cu partile componente ale acestora. Aceste turbine nu sunt produse in Federatia Rusa, iar firma din Harkov a fost sursa achizitiilor lor inainte de inceperea agresiunii rusesti impotriva Ucrainei.

Seful biroului de proiectare al intreprinderii si adjunctul sau se numara printre persoanele aflate in custodie.

Ancheta a aratat ca seful celulei de agenti ai serviciilor secrete rusesti locuia in Harkov si era un fost asociat de afaceri al unei uzine din apropierea orasului.

Dupa ce au obtinut documentele solicitate de rusi, acestia trebuiau sa le digitalizeze si sa le trimita in format electronic catre ofiterii de legatura din Rusia.

In plus, in posesia organizatorului celulei au fost descoperite aproape 125.683 de dolari americani, bani cu care ar fi fost recompensat pentru cooperarea cu rusii.

SSU a anuntat ca inculpatilor le-a fost transmisa o notificare de „suspiciune de inalta tradare comisa sub legea martiala de catre un grup de persoane prin conspiratie prealabila”.

Detinutii nu pot fi eliberati pe cautiune. Ei ar putea fi inchisi pe viata.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: