„Puteti sa imi faceti un nou dosar penal”. Ponta anunta ca Guvernul Orban va trece de Parlament, insa el tot nu il voteaza

politica

Victor Ponta insista sa anunte ca nu va vota Guvernul Orban „indiferent de presiunile, amenintarile si jignirile primite”. El sustine ca, totusi, Guvernul Orban va trece de Parlament „cu voturile celor de la PSD”.

„Ca si in Noiembrie 2015 (Guvernul Ciolos) Guvernul Orban o sa treaca cu voturile celor de la PSD – toti cei care sustin PNL , cei care detesta social democratia si alegatorii de stanga vor fi fericiti / zgomotul celor care striga cu toata puterea sa se ridice de pe scaune Dancila si gasca ei (foarte bine) ca sa se aseze imediat pe acele scaune Orban & Co (foarte rau) acopera tot – oamenii obisnuiti nu conteaza!

Am plecat in Noiembrie 2015 de la Palatul Victoria sperand sincer ca in locul meu sa vina un Premier si un Guvern mai bun – cand am vazut Guvernul Ciolos am fost dezamagit si nu l-am votat (chiar daca Dragnea a cerut parlamentarilor PSD sa voteze) / si cred ca am avut dreptate!

Ne intoarcem azi la situatia din 2015: am votat motiunea contra Guvernului Dancila pentru ca era nevoie absoluta de o schimbare (din cu totul alte motive decat in 2015 – dar era nevoie) / ca si in 2015 propunerea facuta de Klaus Iohannis nu raspunde asteptarilor oamenilor – ci doar dorintei si asteptarilor sale ! Nu cred ca Ludovic Orban este capabil sa fie un bun Prim Ministru si nu il voi vota (indiferent de presiunile, amenintarile si jignirile primite) / nu cred ca un Guvern PNL avand o colaborare dubioasa si instabila cu domnii Barna, Basescu, Hunor, Tariceanu , Borza samd – va scoate tara din criza!

NU voi vota Guvernul Orban PNL – puteti sa imi faceti un nou dosar penal ca in 2015, puteti sa dati drumul la robinetul de minciuni si amenintari online, puteti sa cereti celor care apar la televizor si sunt platiti cu sute de mii de euro din subventia primita de Partide de la Buget – rezist!

Urez succes noul Guvern Orban (Barna, Basescu, Hunor, Tariceanu, Borza) sustinut pe sub masa de Viorica Dancila / eu nu cred insa ca va fi eficient si nu voi gira aceasta constructie!”, a scris Ponta pe Facebook.

Victor Ponta a anuntat, miercuri, ca parlamentarii Pro Romania nu vor vota noul guvern propus de Ludovic Orban.

„Nu vom vota guvernul Orban. Nu cred ca era o surpriza pentru PNL. Vom sustine un guvern doar cand vom fi convinsi ca proiectele de competenta si profesionalism sunt garantate pentru electoratul nostru. Suntem un partid nou, in crestere, suntem singurul partid care mai apara interesele oamenilor de centru stanga. Din acest motiv nu vom sustine un guvern de dreapta”, a declarat Ponta, miercuri.

Intrebat daca decizia Pro Romania nu va ajuta PSD si Guvernul Dancila sa ramana la putere, Ponta a raspuns: „Asta este un sofism cu care incercati sa ne obligati. Noi am votat pentru motiunea de cenzura pentru ca guvernul Dancila era incapabil. Asta nu inseamna ca trebuie sa votam orice guvern. O sa votam unul care corespunde asteptarilor noastre.”

„Cum sa guvernezi fara majoritate si cu cinci partide care au interese total diferite va fi foarte dificil. Sper sa reuseasca”, a mai spus Ponta.
advertisement

Ponta a mai spus ca Pro Romania va stabili in zilele urmatoare daca parlamentarii sai vor asigura cvorumul la sedinta de investire a noului guvern. PSD a decis deja ca va boicota aceasta sedinta.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: