Putin, delir: „La fel ca in 1945, victoria va fi a noastra. Militarii nostri, la fel ca stramosii lor, se bat cot la cot pentru eliberarea tarii lor natale de mizeria nazista”

externe

Presedintele rus Vladimir Putin a dat asigurari ca, „la fel ca in 1945, victoria va fi a noastra”, sporind comparatiile intre cel de-al doilea Razboi Mondial si conflictul din Ucraina, intr-un mesaj de felicitare transmis de 8 mai – cu prilejul celei de-a 77-a aniversari a victoriei asupra Germaniei naziste – liderilor si cetatenilor din mai multe tari ex-sovietice, dar si regiunilor separatiste din estul Ucrainei, transmit AFP si EFE, citate de Agerpres.

„Astazi, militarii nostri, la fel ca stramosii lor, se bat cot la cot pentru eliberarea tarii lor natale de mizeria nazista, cu increderea ca, la fel ca in 1945, victoria va fi a noastra”, a sustinut Putin. „Astazi, datoria comuna este de a impiedica renasterea nazismului, care a provocat atatea suferinte popoarelor din diferite tari”, a adaugat seful statului rus, exprimandu-si dorinta ca „noile generatii sa fie demne de amintirea tatilor si bunicilor lor”. „Este nevoie sa conservam si sa transmitem (…) adevarul despre faptele razboiului, valorile spirituale comune si traditiile de prietenie si fratie”, a spus Putin, citat de Kremlin.

In interventia sa, Putin si-a inmultit referirile nu doar la militari, ci si la civilii din „frontul interior”, „care au zdrobit nazismul cu pretul nenumaratelor sacrificii”.

„Din nefericire, astazi, nazismul ridica din nou capul”, a apreciat presedintele rus, intr-un pasaj destinat ucrainenilor. „Datoria noastra sacra este de a-i impiedica pe mostenitorii ideologici ai celor care au fost invinsi” in ceea ce Moscova numeste „Marele Razboi patriotic” „sa-si ia revansa”, a mai spus Putin, care le-a urat „tuturor locuitorilor Ucrainei un viitor pasnic si drept”.

EFE noteaza ca felicitarile au fost adresate guvernelor si popoarelor din Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kirgizstan, R.Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan si Uzbekistan, dar si autoproclamatelor republici Abhazia si Osetia de Sud. In plus, Putin i-a felicitat pe liderii si pe cetatenii autoproclamatelor „republici populare” Donetk si Lugansk, recunoscute de Moscova cu doar cateva zile inaintea lansarii invaziei militare in Ucraina.

Putin a felicitat si popoarele Georgiei si Ucrainei, insa nu si autoritatile celor doua tari, care si-au manifestat interesul de a adera la NATO, remarca EFE.

Luni, 9 mai, la Moscova va fi organizata o parada militara care sa marcheze victoria impotriva Germaniei naziste. AFP si EFE amintesc ca, atunci cand a anuntat, la 24 februarie, lansarea „operatiunii militare speciale” ruse in Ucraina, Putin a afirmat ca obiectivul acestei interventii este „demilitarizarea si denazificarea” Ucrainei.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: