„Putin mi-a spus in ochi, ieri”. Santaj la nivel inalt. Inregistrari cu negocieri secrete intre presedintele Moldovei si Plahotniuc – Video

news

Publika TV, post de televiziune controlat de oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc (presedinte PDM), a dat publicitatii mai multe inregisrari ale unor negocieri purtate intre Plahotniuc si presedintele Moldovei, Igor Dodon. Cei doi discuta despre federalizarea Moldovei si despre dosarele penale ale lui Plahotniuc din Rusia.

Inregistrarile au fost facute vineri, 7 iunie. Igor Dodon a anuntat deja ca in spatiul public vor aparea filmulete cu el. Publika TV a difuzat imagini video filmate cu camera ascunsa de la o intrevedere dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotnic si Serghei Iaralov, om de incredere al lui Plahotniuc.

Cei trei discuta despre un acord personal intre Igor Dodon si Vladimir Plahotniuc ce include si un punct secret, legat de federalizarea Moldovei. Eventualul acord, ar urma sa fie pastrat la Ambasada Rusiei.

Intr-o alta inregistrare, Dodon vorbeste despre dosarele penale din Rusia ale lui Plahotniuc. Presedintele Moldovei sustine ca Vladimir Putin i-a cerut sa vina cu Plahotniuc la Moscova, dandu-i garantii ca nu va fi arestat. „Eu va spun ce mi-o spus mie Putin in ochi, ieri. Eu n-am motiv sa nu-l cred pe Putin”, spune Dodon.

Televiziunea lui Plahotniuc mai anunta ca alte inregistrari „urmeaza sa fie prezentate azi si in urmatoarele zilele”.

Dodon intentioneaza sa se alieze cu blocul ACUM, condus de Andrei Nastase si Maia Sandu, pentru a forma un nou guvern. PDM, formatiunea lui Plahotniuc, ar urma sa piarda puterea daca se ajunge la o intelegere intre PSRM si ACUM. Sambata se desfasoara o sedinta Parlamentului convocata de Blocul ACUM si PSRM, la aceasta participand si presedintele Igor Dodon si ambasadorii Rusiei si Statelor Unite in Republica Moldova.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: