Putin se plange de „prostia” comandantilor militari rusi: „Avem destula prostie cum, din pacate, repet inca o data, se intampla des in alte domenii”

Putin se plange de prostia comandantilor militari rusi Avem destula prostie cum din pacate repet inca o data se intampla des in alte domenii

Presedintele rus Vladimir Putin a avut luni o intrevedere cu guvernatorii rusi alesi in septembrie in care s-a plans ca „exista destula prostie cu mobilizarea partiala”.

„Va cer sa tineti sub control constant problemele respectarii legii in timpul mobilizarii partiale, precum si sa acordati asistenta si sprijinul necesar familiilor mobilizatilor”, a spus Vladimir Putin in cadrul unei teleconferinte cu guvernatorii.

„Aici, din pacate, avem destula prostie, de fapt, cum, din pacate, repet inca o data, se intampla des in alte domenii. Dar daca nu am fi inceput sa o facem asa cum o facem acum, nu am fi vazut niciodata problemele care s-au acumulat acolo si, aparent, s-au acumulat de destul de mult timp”, a adaugat Putin.

Potrivit lui, acesta este „un motiv bun pentru a face fata tuturor acestor probleme”.

„Federatia Rusa se confrunta cu presiuni externe, asta impune o responsabilitate speciala sefilor de regiuni. Guvernatorii ar trebui sa tina sub control respectarea legislatiei pe perioada mobilizarii partiale. Toate deciziile luate privind mobilizarea partiala, inclusiv garantiile sociale si platile catre militari, trebuie respectate cu strictete. Sefii de regiuni trebuie sa asigure functionarea economiilor regionale, in ciuda sanctiunilor. Indeplinirea tuturor obligatiilor sociale este in prim-plan, in ciuda sanctiunilor dure”, a declarat Putin.

Oficiali ai Uniunii Europene au condamnat seria de atacuri cu rachete efectuate de armata rusa luni dimineata asupra Kievului si altor orase importante ucrainene.

”Ceea ce se intampla acum la Kiev este dezgustator”, a scris pe Twitter presedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

”Asta arata lumii, inca o data, regimul cu care ne confruntam: unul care tinteste la intamplare, unul care improasca teroare si moarte asupra copiilor”, a adaugat ea.

”Asemenea acte nu isi au locul in secolul 21. Le condamn in cei mai fermi termeni posibili”, a reactionat seful diplomatiei Uniunii Europene, Josep Borrell.

”Suntem alaturi de Ucraina. Sprijin militar suplimentar de la UE este pe drum”, a scris el pe Twitter.

Comisarul european pentru justitie Didier Reynders, aflat in vizita la Kiev, a fost nevoit sa se adaposteasca in subsolul unui hotel din capitala ucraineana.

”Suntem in siguranta si urmarim evolutia situatiei”, a spus Reynders.

Bombardamente ruse de o amploare fara precedent in ultimele luni au lovit Ucraina luni dimineata. Potrivit presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, loviturile ruse cu zeci de rachete si drone iraniene Shahed au vizat Ucraina de la nord la sud si de la est la vest, lovind capitala Kiev, precum si regiunile Hmelnitki, Liov, Dnipro, Vinita, Zaporojie, Sumi, Harkov si Jitomir.

In 24 februarie acest an, Rusia a lansat o agresiune militara nejustificata si neprovocata impotriva Ucrainei. Moscova sustine ca este vorba despre o ”operatiune militara speciala de denazificare” a tarii vecine si de protejare a comunitatii rusofone din estul Ucrainei.

Comentarii

Citește mai departe

O rețea de traficanți care vindea droguri tinerilor din Transilvania a fost destructurată de procurorii DIICOT. Acțiunea a avut loc miercuri, pe data de 11 martie 2026, în județele Alba și Cluj, unde patru suspecți cu vârste între 20 și 26 de ani au fost reținuți de autorități, fiind acuzați că au inundat piața locală […]
Nvidia a angajat 2 miliarde de dolari către Nebius Group într-un parteneriat strategic care vizează construirea unei infrastructuri cloud de inteligență artificială la scară hiperscală de generație următoare. Colaborarea va permite Nebius să implementeze o capacitate de peste 5 gigawați până în 2030, fiind planificate mai multe fabrici de inteligență artificială la scară de gigawați […]
Planurile de eliberare a celei mai mari rezerve de petrol de urgență din istorie transmit un semnal clar: piețele energetice se pregătesc pentru un conflict în Orientul Mijlociu care ar putea dura mult mai mult decât se aștepta inițial. Agenția Internațională pentru Energie a anunțat miercuri că cele 32 de țări membre vor elibera 400 […]
Locuitorii zonelor rezidențiale din Arad trăiesc un adevărat coșmar social în propria lor comunitate, deoarece familiile tinere se plâng că sunt terorizate de prezența tot mai deasă a șacalilor. Animalele s-au înmulțit pe terenurile virane lăsate în paragină, cu vegetație abundentă, iar noaptea, liniștea este spartă de sunete sinistre care provoacă teamă în rândul părinților. […]
O companie franceză a lansat un sistem de apărare antiaeriană și antirachetă multistrat. Numit SkyDefender, sistemul oferă, se pare, protecție completă împotriva tuturor tipurilor de amenințări aeriene, pe uscat, pe mare și în spațiu. Dezvoltat de Thales, sistemul integrează o rețea de senzori și efectori avansați cu un sistem versatil de comandă și control (C2). […]