Qatar: Hamas va ramane la Doha atata timp cat prezenta sa este „utila si pozitiva” in negocierile pentru incheierea razboiului

externe

Biroul politic al Hamas va ramane la Doha atata timp cat prezenta sa este „utila si pozitiva” in negocierile menite sa puna capat razboiului din Gaza, a declarat marti Qatar, potrivit Le Monde.

Tara din Golf, care gazduieste din 2012 biroul politic al miscarii islamiste palestiniene cu binecuvantarea Statelor Unite, joaca rolul de mediator in negocierile dintre Israel si Hamas privind un armistitiu insotit de eliberarea ostaticilor si a prizonierilor.

Dar aceste discutii sunt in impas, ambele tabere acuzandu-se reciproc ca le-au blocat. Prim-ministrul din Qatar, Mohammed Ben Abdelrahmane Al Thani, a declarat saptamana trecuta ca tara sa „desfasoara o reevaluare globala a rolului [sau]” ca mediator, alimentand speculatiile cu privire la o posibila plecare a Hamas din emirat.

Purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe din Qatar, Majed Al-Ansari, a subliniat marti ca nicio decizie cu privire la biroul Hamas din Doha „nu va fi luata pana cand nu vom finaliza aceasta reevaluare”.

Abordarea Qatarului se explica prin frustrarea sa fata de atacurile politice la care este supus, inclusiv din partea „ministrilor guvernului Netanyahu, care au vorbit negativ despre medierea Qatarului. Toti stiu care este rolul Qatarului (…) si au mintit”, a subliniat Ansari.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: