Rachetele Rusiei au incalcat spatiul aerian al Republicii Moldova, anunta Chisinaul. Ambasadorul Rusiei a fost convocat pentru a da explicatii

externe

Rachete ruse care au lovit luni Ucraina au incalcat spatiul aerian al Republicii Moldova, au anuntat autoritatile de la Chisinau, transmit AFP si Reuters, citate de Agerpres.

Potrivit agentiei de presa britanice, trei rachete de croaziera lansate de Rusia au traversat spatiul aerian moldovenesc luni dimineata.

”Trei rachete lansate de pe nave ruse din Marea Neagra asupra Ucrainei in aceasta dimineata au traversat spatiul aerian al Moldovei. Am dispus ca ambasadorul Rusiei sa fie convocat pentru a oferi o explicatie”, a scris pe Twitter ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu.

Armata ucraineana a afirmat ca Rusia a lansat 75 de rachete asupra Ucrainei luni dimineata, intr-o serie de bombardamente asupra mai multor orase ale tarii, informeaza AFP si Reuters.

„In dimineata zilei de luni, agresorul a lansat 75 de rachete, (dintre care) 41 au fost doborate de apararea noastra aeriana”, a anuntat pe Telegram comandantul-sef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnii, precizand ca Rusia a utilizat „drone de lupta”.

Mai multe explozii au avut loc luni dimineata in capitala ucraineana Kiev, precum si in orasele Lvov, Ternopil si Dnipro, dupa ce Moscova a acuzat Ucraina ca a orchestrat puternica explozie ce a avariat podul-cheie care leaga Rusia si Peninsula Crimeea, informeaza agentiile de presa internationale.

Radioul public ucrainean a informat, citand serviciile de urgenta, ca exploziile de la Kiev au cauzat morti si raniti, insa nu au fost prezentate cifre. Putin mai tarziu, politia ucraineana a anuntat ca cel putin 5 persoane au fost ucise si alte 12 au fost ranite in seria de bombardamente care a lovit Kievul luni dimineata, potrivit unui prim bilant.

„In acest stadiu, se cunoaste ca sunt cinci morti si 12 raniti”, a informat politia ucraineana pe Facebook, precizand ca „majoritatea bombardamentelor” au avut loc in „centrul capitalei” ucrainene.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: