Razbunarea lui Dancila. Satisfacuta ca a intrat in turul doi, Dancila o va da marti afara din partid pe Ana Birchall

politica

CEX al PSD va decide, marti, excluderea din partid a Anei Birchall si va discuta ce masuri trebuie luate impotriva liderilor judeteni pe teritoriul carora Viorica Dancila a luat un numar mai mic de voturi decat media pe tara.

Viorica Dancila a declarat, luni, la sosirea la sediul PSD ca nu merge pe premisa excluderilor din partid. Presedintele PSD a precizat ca la sedinta CEx de marti va fi facuta o analiza pe filialele judetene, dupa alegerile prezidentiale, in care fiecare lider judetean va explica scorul mic la scrutinul din 10 noiembrie.

„Nu, nu venim cu ideea de a face excluderi. Vom discuta pe fiecare judet, vom analiza fiecare localitate in parte, astfel incat la urmatoarele alegeri sa avem rezultate mai bune. Vom discuta fiecare judet si vom analiza fiecare organizatie in parte. E o analiza de partid normala, dupa alegeri. Fiecare presedinte de organizatie de judet trebuie sa sustina ce a mers ce nu a mers”, a afirmat Viorica Dancila.

Intrebata daca la sedinta Comitetului Executiv vor fi demiteri ai unor lideri de filiale judetene, presedintele PSD a raspuns: „Nu merg de la aceasta premisa. Eu cred ca este important sa vedem unde s-a gresit, care au fost motivele pentru care s-a ajuns la rezultate mai slabe in anumite judete si sa avem o abordare constructiva”.

Comitetul Executiv al PSD se va reuni, marti dupa-amiaza, cel mai probabil la sediul din Kiseleff, unde social-democratii vor lua in discutie strategia de campanie si excluderea fostului ministru al Justitiei Ana Birchall, au declarat surse politice pentru Mediafax.

Conducerea PSD va analiza rezultatul obtinut de Viorica Dancila la primul tur al alegerilor prezidentiale, potrivit surselor. De asemenea, echipa de campanie a social-democratilor se va intruni miercuri in sedinta pentru a discuta despre strategia electorala a Vioricai Dancila dinaintea celui de-al doilea tur al prezidentialelor.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: