Reactia PSD la condamnarea si fuga baronului Arsene. Ii este teama sa spuna direct ca l-a dat afara

politica

PSD a transmis, vineri seara, ca reactie la condamnarea definitiva a lui Ionel Arsene, un citat din Statutul formatiunii, respectiv articolul care prevede cine nu poate avea calitatea de membru. Una dintre prevederi face referire la ”persoanele lipsite de drepturi electorale”.

Chestionati, vineri seara, cu privire la condamnarea definitiva a lui Ionel Arsene, presedinte al CJ Neamt din partea formatiunii, reprezentantii PSD au transmis presei citate din Statutul formatiunii, respectiv articolele 23 si 24, informeaza news.ro.

Articolul 23 face referire la cei care nu pot avea calitatea de membru al PSD.

”ARTICOLUL 23

Nu pot fi membri ai Partidului Social Democrat:

(1) Persoanele lipsite de drepturi electorale, cu exceptia celor precizate la Art. 13.
(2) Persoanele carora le este interzisa, prin hotarare judecatoreasca definitiva, exercitarea drepturilor politice sau cetatenesti sau, prin Constitutie sau lege, le este interzisa asocierea politica.
(3) Persoanele care au suferit condamnari pentru tradarea intereselor tarii, pentru infractiuni savarsite cu violenta sau pentru alte fapte antisociale grave.
(4) Persoanele compromise moral si politic.
(5) Persoanele care promoveaza violenta, ideologia fascista, anarhismul, rasismul, sovinismul, separatismul etnic sau teritorial si orice alte idei ori actiuni extremiste sau contrare intereselor nationale, drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului”, se arata in documentul transmis de PSD.

Articolul 24 al Statutului PSD prevede: ”Membrii de partid care au atributii sau activitati politice permanente, precum si membrii de partid care se implica activ si constant in activitatea curenta sau electorala a partidului, sunt militanti ai PSD”.

Presedintele CJ Neamt, Ionel Arsene, a fost condamnat definitiv, vineri, de Curtea de Apel Brasov, la sase ani si opt luni de inchisoare pentru trafic de incluenta.

Curtea de Apel Brasov a decis, vineri, condamnarea lui Ionel Arsene la cinci ani de inchisoare pentru trafic de influenta, fapta savarsita in iunie 2013 si tot la cinci ani de inchisoare pentru trafic de influenta, fapta comisa in iulie 2015.

“Contopeste cele doua pedepse principale de mai sus, aplica inculpatului Arsene Ionel pedeapsa principala cea mai grea, de cinci ani inchisoare, la care adauga un spor de o treime din cealalta pedeapsa, respectiv 1 an si 8 luni inchisoare, rezultand pedeapsa principala de 6 ani si 8 luni inchisoare pe care o va executa inculpatul”, se arata in minuta instantei.

De asemenea, Curtea de Apel Brasov a aplicat si o pedeapsa complementara si anume “interzicerea drepturilor prevazute de art. 66 alineat 1 literele a, b si g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat si dreptul de a ocupa o functie de conducere, sau de a exercita atributii de conducere in cadrul vreunui partid, formatiune sau alianta politica din Romania, pe o perioada de 5 ani”.

Nefiind gasit la domiciliu, Arsene a fost dat in urmarire.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: