Reactie furibunda a ALDE dupa bilantul DNA: „Teroarea din anii ’50 se repeta in zilele noastre”. Acuzatii la adresa presedintelui Iohannis

politica

Vicepresedintele ALDE Andrei Gerea a declarat, miercuri, ca bilantul DNA a aratat, inca o data, ca cei care conduc aceasta institutie vor face ”tot posibilul pentru a acoperi abuzurile comise”, iar presedintele Klaus Iohannis propune o transformare a Romaniei ”intr-o republica a procurorilor”.

”Am urmarit cu atentie prezentarea bilantului pe care procurorul sef al DNA l-a intocmit. Acesta a aratat, inca o data, ca cei care conduc DNA vor face tot posibilul pentru a acoperi abuzurile comise. Kovesi, alaturi de ceilalti procurori DNA, au bagat sub pres toate anomaliile legate de activitatea institutiei. In discursul sefei DNA nu a fost nicio vorba despre incalcarea repetata a Constitutiei, nici despre situatia de la DNA Ploiesti, despre dosarele trimise inapoi de instanta din cauza modului in care DNA a pregatit rechizitoriul sau despre achitarile care au avut loc”, a declarat Andrei Gerea, potrivit unui comunicat de presa.

El a acuzat conducerea DNA ca nu a raspuns acuzatiilor aduse acestei institutii.

”La bilantul DNA de azi, Kovesi si cei din institutia pe care o conduce trebuiau sa raspunda concret la acuzatiile aduse institutiei si sa prezinte masuri pentru a nu mai exista abuzurile infaptuite de procurori precum Negulescu, dosarele fabricate, stenogramele falsificate sau probele masluite. Nu s-a raspuns la niciunul din aceste puncte, ci s-a dorit o musamalizare a realitatii de catre toti cei prezenti la acest bilant, dar si ridicarea unui zid in jurul sefei DNA. Ce se petrece astazi in Romania reprezinta o batalie pentru putere intre institutiile ilegitime si nedemocratice care au preluat puterea in ultimii ani si cele democratice. Primele nu vor sa piarda sub nicio forma din puterea pe care au acumulat-o de-a lungul timpului, incalcand practic tot ce inseamna principii de drept sau democratice”, a adaugat Gerea.

Vicepresedintele ALDE a mai sustinut, potrivit comunicatului de presa, ca presedintele Klaus Iohannis propune o transformare a Romaniei ”intr-o republica a procurorilor”.

”Ce ne propune presedintele Iohannis, alaturi de sefa DNA si de procurorul general al Romaniei este sa ne indreptam spre o republica a procurorilor! Este regretabil ca presedintele si alti factori de decizie nu sesizeaza faptul ca actiunea DNA este un abuz de putere, iar abuzul de putere este o forma de coruptie. ALDE va milita pe mai departe pentru revenirea la adevaratele principii ale democratiei si nu ne vom lasa intimidati de presiunile si manipularile care apar in mod constant. Ne vom lupta, prin instrumentele legale avute la dispozitie, pentru a nu reveni la teroarea anilor 50, care pare a se repeta in zilele noastre”, a conchis Andrei Gerea.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: