Remus Pricopie, rectorul SNSPA: „Am sentimentul ca intre AUR si Piedone exista o fratie mai veche. In opinia mea, Piedone nu traieste in secolul XXI, ci intr-un fel de Sicilie a anilor 1970”

analize

Piedone, alegeri, Bucuresti, AUR, Catalin Cirstoiu, Nicusor Dan; Remus Pricopie

Discutiile tot mai aprinse din coalitie, legate de pastrarea sau renuntarea la candidatura medicului Catalin Cirstoiu au reaprins o cursa electorala care se anunta searbada. PSD ar vrea sa renunte la Cirstoiu si sa-l sustina, fie si indirect, pe Piedone, in vreme ce PNL nici nu vrea sa auda de primarul cu cinci carnete auto luate intr-o zi si cu atatea rude angajate in primarie. Am solicitat opinia unui bun cunoscator al mediului politic dambovitean, rectorul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative, Remus Pricopie, pentru a afla cum stau lucrurile in fotografia de moment a situatiei.

Domnule rector, candidatul coalitiei la Primaria Generala a Capitalei, medicul Catalin Cirstoiu, a fost la un pas de a fi retras din cursa electorala. Cine credeti ca ar fi avut interes sa-l retraga si de ce totusi el a ramas? Sa se fi dat telefoane din Deal?

Sa incepem cu „Dealul”, asa cum ati desemnat dumneavoastra Palatul Cotroceni. In opinia mea, Presedintele Klaus Iohannis nu a interferat cu modul in care partidele au negociat aliantele politice si candidatii, atat pentru alegerile europene, cat si pentru cele locale. Cred ca presedintele Iohannis este la curent cu modul in care se deruleaza anumite pregatiri electorale, dar nu cred ca se implica la nivel de nominalizari persoane, ci mai mult la nivel de principii.  Legat de discutiile publice – „pe surse” – privind retragerea candidatului Cirstoiu din competitia electorala, cred ca a inceput ca o strategie sustinuta din mai multe zone, in principal USR si PUSL, cu scopul de a scoate din cursa un candidat important. Nu exclud ca, in faza a doua, si alte grupuri de interese, inclusiv din PSD si PNL, sa se fi alaturat acestui demers.

Se ridica, insa, o serie de intrebari simple. Prima: daca medicul Cirstoiu nu are sanse sa castige alegerile, de ce se depune un efort atat de mare sa fie discreditat si, eventual, eliminat din cursa, chiar inainte ca aceasta sa inceapa? Mai exista si un al doilea element important. Conform mai multor sondaje, medicul Cirstoiu a reusit in mai putin de 20 de zile sa ajunga la o intentie de vot de 23%. Ceilalti doi candidati – Nicusor Dan si Piedone – au scazut destul de mult. Prin urmare, cum sa scoti din cursa un candidat cu sanse sa castige alegerile? Iar aici explicatia poate fi urmatoarea: scoaterea medicului Cirstoiu din cursa este avuta in vedere de unii tocmai pentru ca are sanse sa castige. Strica jocurile unora, ceea ce, evident, poate fi inacceptabil pentru unele grupuri de interese nelegitime. Dar sa revenim la PSD si PNL. Cine crede ca un partid este un monolit de idei, proiecte si interese greseste. In orice partid, inclusiv in cele doua care formeaza alianta de guvernare, avem grupari diferite, cu interese uneori convergente, alteori divergente. Cele mai mari razboaie politice sunt cele care se desfasoara in interiorul propriilor partide, nu intre partide. Aici intervine rolul liderilor. In opinia mea, atat Marcel Ciolacu, cat si Nicolae Ciuca incearca sa gaseasca formulele care pot asigura echilibrul in interiorul partidelor pe care le conduc, dar si raporturile dintre PSD si PNL care sa asigure stabilitatea acestei aliante politice.

In fapt, asta este ceea ce face orice lider: asigura echilibrul organizatiei pe care o conduce, un echilibru care sa mentina echipa unita si capabila sa avanseze pe un drum. Sa nu uitam ca anul acesta mai sunt si alte alegeri, nu numai cele europene si locale, iar masinaria numita „partid” trebuie sa fie functionala, sa nu se gripeze la primul test electoral. Uitati-va la listele pentru europene, la toate listele, nu numai cea a aliantei PSD-PNL: acolo avem expresia unor negocieri multiple, care sa satisfaca cerintele votantilor partidelor respective, dar si pretentiile activului de partid. Revenind insa la medicul Cirstoiu, eu cred ca DACA reuseste sa beneficieze de sustinerea celor doi presedinti de partid – Marcel Ciolacu, PSD, si Nicolae Ciuca, PNL, – pana la depunerea oficiala a candidaturii, iar apoi sa fie sprijinit de cele doua partide in campanie, are sanse sa castige alegerile pentru Primaria Municipiului Bucuresti.

Sondajele difuzate in ultima vreme il dau pe Cirstoiu intr-o continua crestere. Pe de alta parte, publicatiile de investigatii afirma ca singurul lucru care creste la Cirstoiu nu este procentul de votanti, ci mai curand averea nedeclarata. De ce s-au pus toate tunurile pe Cirstoiu?

Avem un stil periculos de a judeca oamenii pe baza de afirmatii, nu de fapte si date concrete. Cineva afirma ca eu sunt milionar – din pacate, nu sunt – iar apoi aceasta afirmatie nefondata si neverificata ramane in spatiul public si devine „reper”. In plus, aceasta metoda a „dezvaluirilor publice” cu privire la averi nejustificate si incompatibilitati, descoperite EXACT in momentul depunerii unei candidaturi, a mai fost folosita si cu alte ocazii. Imi aduc aminte de domnul Dan Barna (USR) care avea probleme cu averea si cu fondurile europene, in 2019. Au trecut 5 ani de atunci si nu stiu ca cineva sa fi fost in stare sa produca o proba, pentru ca institutiile abilitate sa aiba fundament pentru declansarea unei investigatii. Daca aceste „acuzatii” ar fi sustinute de o institutie a statului, m-as uita cu mai multe atentie. Pentru moment, vad numai agitatia legata de un medic care, repet, are sanse sa castige alegerile, daca este lasat sa fie evaluat de cetateni, la urne, nu „judecat” in studiourile TV.

Au inceput sa iasa la iveala si contractele date pe ochi frumosi de primarul Piedone. De ce despre Nicusor Dan nu se scrie nimic – chiar este el Alba ca Zapada sau nu s-a cautat suficient?

Ceea ce am spus despre Dr. Cirstoiu spun si despre Cristian Popescu Piedone: institutiile sa analizeze si sa decida. Daca este adevarat ca a angajat in Primaria Sectorului 5 mai multe rude, sa spuna ANI daca este sau nu incompatibilitate. La fel si despre contracte.

Candidatul AUR la Bucuresti nu trece in niciun sondaj de 10%. Data fiind atitudinea tot mai prietenoasa a lui George Simion fata de Piedone ar fi posibila retragerea candidatului actual al AUR si sprijinirea de catre acest partid a lui Piedone? Ar putea face o asemenea pozitionare diferenta decisiva in favoarea lui Piedone?

Am sentimentul ca intre Piedone si AUR exista o fratie mai veche. Nu am elemente concrete, vad numai modele de comunicare comune si faptul ca pare ca se protejeaza reciproc. Ar fi o strategie gresita din partea PUSL sa se afiseze cu Simion si AUR, o formatiune pseudo-politica, asociata cu Rusia si cu tehnicile KGB de manipulare. PUSL nu are nevoie de aceasta asociere.

Citeste si: Descoperire majora: Reteaua de propaganda a AUR il promoveaza puternic pe Piedone pe Facebook. Piedone este sustinut deja si de principalele televiziuni de stiri, Antena 3 si Romania TV

Sondajele sunt tot mai bulversante, oferind cifre total diferite, la doar cateva zile distanta. Chiar asa de haotica sa fie aceasta campanie electorala sau sondajele sunt facute doar pentru linistirea partidelor care le comanda? Si in acest context, va intreb: ce credibilitate mai au aceste sondaje?

Am mai vorbit despre sondaje si modul in care sunt folosite – total neetic, posibil si ilegal – de unele partide sau oameni politici pentru a induce perceptii eronate, manipulatoare. Din fericire, am vazut mai multe pozitii publice ale unor sociologi, jurnalisti, analisti politici, care atrag atentia asupra acestui fenomen nociv. Este vorba nu numai de o lipsa de etica, dar si de circuitele financiare din spatele acestor sondaje, netransparente si chiar posibil ilegale. De exemplu, mi-as dori sa aflam cine plateste un asa-zis institut de sondare a opiniei publice care il prezinta pe unul dintre posibilii candidati la prezidentiale cu 44% in Turul I. Eu va spun ca nu exista asa ceva, dar… probabil ca, pentru pretul corect, aceste cifre au fost augmentate corespunzator.

Va referiti la sondajul AtlasIntel, care-l plaseaza pe Mircea Geoana pe primul loc, in orice scenariu al alegerilor prezidentiale, cu procente ametitor de mari?

Da, ma refer inclusiv la acel asa-zis sondaj. Am inteles ca exista deja unele plangeri oficiale impotriva acestui „sondaj”. O sa vedem cum vor decurge lucrurile si in ce masura institutiile statului inteleg ca trebuie sa-si faca datoria.

O ultima intrebare: intre atatea presupuneri, afirmatii, laude, controverse, declaratii triumfaliste, cine credeti ca se va impune totusi invingator in aceasta batalie electorala: naivul de serviciu Cirstoiu, guralivul Piedone sau matematicianul tacut Nicusor Dan?

O intrebare foarte grea, mai ales ca noi inca nu stim candidatii, inregistrati oficial in cursa, si nu a inceput nici campania electorala. Avem o precampanie, dominata de atacuri, total superficiale. Se discuta despre persoane, dar nu exista substanta, proiecte, idei, argumente pentru un program de campanie sau altul. Paradoxal, dar in tot acest zgomot pre-electoral lipseste chiar Bucurestiul. Nu se discuta despre oras, despre bucuresteni si despre problemele lor. Cred ca partidele, candidatii, chiar jurnalistii si cetatenii trebuie sa ia mai in serios acest proces electoral, care, in final, trebuie sa vina nu cu un premiu – fotoliul de primar – pentru unul dintre cei inscrisi in competitie, ci cu un pachet de solutii pentru viitorul Bucurestiului si al tarii.  Voi incerca totusi un raspuns scurt, cu argumentele mele pentru fiecare candidat.

Am sa incep cu Nicusor Dan. Are avantajul faptului ca este primarul in functie: cunoaste agenda orasului, problemele sale, ne spune ca are deja un plan, este asociat cu aceasta pozitie. Exista insa si dezavantajul destul de mare al criticilor sai: 70% dintre cei care ar veni la vot nu-l sustin. Mai apare un alt element: de la lansarea publica a medicului Cirstoiu, Nicusor Dan scade in sondaje. Daca raman aceiasi competitori, sansele ca Nicusor Dan sa revina pe o curba ascendenta sunt mici. In cel mai bun caz, se stabilizeaza pe un plafon de sustinatori fideli. Cristian Popescu Piedone are si el un mare avantaj: comunica public, cu presa, cu o foarte mare usurinta. Un lucru important pentru un politician, atribut pe care nu-l regasim la Nicusor Dan, dar care exista, intr-o oarecare masura, la medicul Cirstoiu.

Piedone are insa eticheta de om cu multe probleme etice si intelectuale. Chiar el a afirmat ca „nu este nevoie de prea multa intelectualitate la primarie” si nici sa nu-l banuim de dileme etice. Acest profil NU are cum sa fie unul acceptabil pentru bucuresteni. In opinia mea, Piedone nu traieste in secolul XXI, ci undeva intr-un fel de Sicilie a anilor 1970. Acesta este stilul sau de lucru, modul de a se raporta la bucuresteni, adica unul gresit. Medicul Cirstoiu avea o problema de notorietate, dar s-a rezolvat. L-au ajutat contracandidatii, prin „dezvaluirile” lor, sa fie „pe afis”, pe ecranele televizoarelor, sa auda toata tara de medicul ortoped care a facut 13.000 de operatii. Oamenii au propriile sisteme de referinta si evaluare. Am sa va marturisesc un fapt: am rude care mi-au cerut sa le facilitez o consultatie „la cabinetul particular sau unde doreste domnul doctor Cirstoiu”. Cand le-am spus ca nu-l cunosc si ca nu pot sa fac acest lucru, au fost dezamagite. Medicul Cirstoiu nu stie Bucurestiul asa cum il stie Nicusor Dan si nici nu stie sa impinga roaba ca Piedone – este adevarat. Dar un om educat, inteligent, stie sa conduca institutii, sa lucreze cu oamenii, sa formeze echipe.

In plus – repet – DACA ramane in cursa, atunci va fi candidatul a celor mai mari doua partide (PSD si PNL) care nu-si permit sa piarda. Pe langa toate acestea, are nevoie de mai multa substanta, adica de un proiect coerent pentru Bucuresti, precum si de o mai atenta comunicare publica pe temele sensibile. In concluzie, in opinia mea, daca saptamana viitoare se vor inscrie oficial in cursa Nicusor Dan, Cristian Popescu Piedone si medicul Catalin Cirstoiu, atunci este foarte posibil ca viitorul primar general al Bucurestiului sa fie Cirstoiu. Iar naivitatea politica a independentului Cirstoiu, de care ati mentionat in intrebarea dumneavoastra, ar putea sa-l ajute, nu sa-l incurce. Uneori, excesul de „alifii politice” indeparteaza electoratul, din cauza unui miros nu foarte placut.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: