news

Represalii impotriva lui Ion Caramitru. Directorul TNB: „Sunt nevoit sa-mi salvez onorabilitatea. Acuzele curg torential, sunt deja un infractor”

Ion Caramitru, directorul Teatrului National Bucuresti, afirma intr-o scrisoare deschisa, transmisa si redactiei aktual24.ro, ca este nevoit, „pentru a treia oara in ultimii douazeci de ani, sa-mi salvez onorabilitatea”. „Acuzele curg torential, sunt deja un infractor, terenul e aproape inundat”, afirma Caramitru.

Caramitru este tinta unui control ordonat de ministrul Culturii, Daniel Breaz, dupa protestele actorilor de la TNB din Piata Victoriei. De asemenea, Caramitru a solicitat, saptamana trecuta, demisia lui Daniel Breaz.

Scrisoarea integrala:

Ma adresez pe aceasta cale oamenilor-in general, spectatorilor-in special, prietenilor si celor care nu-mi sunt prieteni.

Cand am debutat in rolul Eminescu, in 1964, la TNB, regizorul Sica Alexandrescu mi-a scris o dedicatie pe cartea daruita la premiera: ‘Draga Caramitru, cine are talent are si multi dusmani, tu ai mult talent, iti doresc cat mai multi dusmani !’ Pot sa-i spun maestrului meu ca urarea s-a implinit. Am destui dusmani si in teatru, si in Parlament, si in Guvern si chiar pe strada. Am ajuns, iubite maestre, la maturitate !

Nu am a-mi reprosa mai nimic, nici privind conduita mea civica, nici profesionala si nici materiala. Trebuie sa-mi reprosez increderea in oameni si naivitatea de a uita ceea ce romanul, tot timpul stie, ca surprizele majore, dramatice si uneori chiar tragice vin de la cei carora, intr-un fel sau altul, le-ai facut doar bine in viata si in cariera.

De-aici si pana la linsajul mediatic pe care il traiesc, e doar un pas. Trebuie sa ma apar, sa dovedesc, sa ma dezbrac in fata lumii, pentru a arata unde ma doare si ce am de gand sa fac. Cam cum era in comunism. Am mai trecut prin asta. Sunt pregatit.

Ma simt nevoit, pentru a treia oara in ultimii douazeci de ani, sa-mi salvez onorabilitatea.

In 2001, tot la initiativa Ministerului Culturii, s-a decis un control, chitit sa ma compromita, in legatura cu UNITER. La final, am castigat in instanta un proces de calomnie care s-a incheiat cu condamnarea penala a Secretarului de Stat Ion Antonescu, zis Maresalu’ . Am cerut, atunci, daune morale de 1 Leu, fiindca nu castigul material m-a interesat, ci ca adevarul sa iasa la lumina.

Intre 2015 si 2017, am fost controlat in toate ipostazele de functionar public, de binecunoscutul organism A.N.I. In 2017, dosarul a fost clasat.

Astazi, ma pregatesc pentru a treia incercare. Acuzele curg torential, sunt deja un infractor, terenul e aproape inundat. Numai ca astazi, cauza mea este, in principal, salvarea de la inactivitate si faliment a Teatrului National din Bucuresti si a principalelor institutii nationale ale Romaniei, aflate in directa legatura cu Ministerul Culturii si Identitatii Nationale, responsabil, de facto, de activitatea noastra.

Alaturi, un alt traseu de abordat, pornit de la delatiuni si neadevaruri venite de la cativa colegi lipsiti de scrupule. Sunt pregatit si pentru asta. Vreau sa-mi asigur prietenii ca nu am nevoie de ajutor, ca am adevarul de partea mea si ca voi lupta sa-l dovedesc. Ii rog doar sa ma urmareasca in tot ce fac. Atat.

Urmareste-ne si pe:
Victor Gheja

Share
Published by
Victor Gheja

Recent Posts

Protestatar agresat de bodyguarzii Gabrielei Firea. Protestatarul a fost impins in fata masinilor de pe bulevardul de langa Primaria Capitalei – Video

Cunoscutul protestatar Marian Morosanu "Ceausescu" a fost agresat de garzile de corp ale candidatului PSD…

11 ore ago

Nicusor Dan a tinut „Primaria deschisa” pana la miezul noptii

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a invitat persoanele care au vizitat Primaria Municipiului Bucuresti inclusiv in…

11 ore ago

Imagini demne de un film de actiune: magazin de bijuterii jefuit in plina zi la Paris

Magazinul de bijuterii Harry Winston situat pe bulevardul Montaigne, in arondismentul 8 din Paris a…

11 ore ago

Iraniana Narges Mohammadi, laureata a premiului Nobel, supusa unui nou proces pentru „propaganda impotriva Republicii Islamice”

Activista Narges Mohammadi, laureata a Premiului Nobel pentru Pace in 2023, aflata in inchisoare, a…

O oră ago

Sibiu: Un tanar de 24 de ani arestat pentru ca si-ar fi ucis iubita

Un tanar in varsta de 24 de ani din Sibiu a fost arestat, sambata, sub…

11 ore ago

Si la altii nu doar la noi: scandal intr-o comisie din Congresul SUA din cauza „genelor false”

Un scandal a izbucnit in Congresul SUA dupa ce o politiciana a acuzat o rivala…

11 ore ago