Revolta fata de „pensiile speciale” ajunge si la tinerii romani: „Devenim cetateni de categoria a doua pentru ca am ales sa ne facem doctori, ingineri, arhitecti, contabili sau orice altceva care nu e bugetar privilegiat”

analize

Tot mai multe subiecte legate de pensiile speciale pe forumul Reddit Romania, comunitate in care sunt inscrisi peste 700.000 de romani. Cea mai mare parte a utilizatorilor acestui forum online este formata din tineri.

O postare recenta, intitulata „Asistam la crearea unei noi clase sociale din pensionari de 45 de ani”, a generat sute de reactii intr-un timp scurt.

„Sunt cateva categorii de bugetari care au dreptul sa iasa la pensie de la 45 de ani si au inceput sa o faca. Pensiile pentru genul asta de oameni pornesc de la 4000 de lei.

In perioada urmatoare vom vedea din ce in ce mai multi pensionari de felul asta, oameni in putere, care vor primi un fel de venit universal din partea statului roman si vor fi lasati liberi in aceeasi economie cu noi, restul plebilor, si vor distruge aceasta economie.

E imposibil ca omul de rand sa poata ramane competitiv cu salariul lui mediu de 5000 de lei in aceeasi economie in care zeci de mii de oameni vor porni din start cu 4000 de lei moca, inainte sa-si puna problema de vreun salariu.

Asta va impacta masiv pretul serviciilor si al chiriilor (si implicit al locuintelor). Pe langa problemele masive economice, patura asta privilegiata va fi puternic incurajata sa voteze cu cine le va mentine privilegiile.

Practic vom avea problema actuala cu pensionarii, doar ca pe steroizi, pt ca astia n-o sa fie muritori de foame si ne vor rade in nas inca 20 de ani pana apucam sa ajungem si noi la pensie, timp in care vor putea supralicita pentru orice servicii la care altfel am avea acces pe baza salariului pe care putem sa-l obtinem intr-o piata libera.

Daca statul distruge egalitatea de sanse in economie, noi nu mai functionam intr-o piata libera si devenim cetateni de categoria a doua doar pt ca am ales sa ne facem doctori, ingineri, arhitecti, contabili sau orice altceva care nu e bugetar privilegiat.

Mi se pare ca nu se vorbeste deloc de asta si are un potential masiv de a schimba lucrurile in rau”, este postarea publicata pe Reddit Romania.

Iata si cateva dintre sutele de comentarii:

Zici ca e hunger games aici, noi pulimea suntem tributurile si districtele si revolutionarii sunt aia din capitol care au invins impotriva rebeliunii. Un sistem cretin sustinut de romani la fel de cretini. Pana la urma politicienii sunt oglinda populatiei. Va invit sa emigrati

Asta e un exemplu bun pentru care sunt foarte de acord sa iau minim pe cartea de munca. In 35 de ani ma indoiesc ca va mai fi sistemul asta in picioare cu mariri din pix si inversarea piramidei demografice. In schimb hai sa platim cu totii 25% din ce castigam pentru privilegiile altora.

Oamenii de care vorbesti lucreaza in echipa ca orice mafie. Noi, muritorii de rand…nu. De aia ne gasim din toata lumea pe reddit si incercam sa vorbim de tara si alti termeni visatori, cand aia au planuri si combinatii serioase. Pe scurt, tineri din ce in ce mai putini, se pensioneaza decreteii in anii astia (1.8 milioane) din cele 5 ce muncesc, si taxele o sa fie si mai mari..pe oamenii de rand.

Pensiile speciale sunt bani furati de la milioanele de batrani care au cotizat pana la 65 de ani si acum nu-si permit mancare si medicamente

Analize recente publicate de Adevarul si Europa Libera arata cum a esuat „reforma pensiilor speciale”, desi premierul Ciolacu s-a laudat ca a rezolvat problema.

In luna octombrie, Camera Deputatilor a dat votul final pe legea pensiilor speciale, iar presedintele Klaus Iohannis a promulgat-o rapid. Botezata „reforma”, legea a incercat sa puna in acord deciziile CCR cu cerintele Comisiei Europene si cu angajamentele guvernului PSD-PNL, fara sa reuseasca decat intr-o mica masura. De fapt, legea nu a desfiintat nici o singura pensie speciala. Numarul celor care primesc pensii speciale a ramas aproape neschimbat in noua lege, aici intrand de la personalul Curtii de Conturi la functionarii parlamentari, angajatii tuturor institutiilor de forta, de la generali la portari si secretare, arata Europa Libera, prezentand si exemple cu pensii care au scazut nesemnificativ in urma „reformei”.

Adevarul a scris in decembrie ca numarul celor care primesc pensie speciala pentru activitatea din Parlament creste de la an la an, in prezent fiind 845 de beneficiari, (585 de fosti deputati si 260 de fosti senatori), conform datelor la final de decembrie.. 64 de milioane de lei vor fi date de la buget in 2024 pentru plata la zi, iar alte 34 de milioane costa restantele.

In urma cu fix un an erau 829 de beneficiari de pensii speciale pentru mandatele din Parlament, iar in ultimele luni s-au stins mai multi fosti alesi care primeau pensie speciala, in frunte cu Anghel Stanciu, unul dintre „parintii” acestor privilegii. De asemenea, conform precizarii celor doua structuri din Parlament, alte cinci dosare au mai fost depuse dupa decizia CCR privind reintrarea in plata a acestora.

Reintrarea in plata a pensiilor speciale pentru fostii parlamentari a avut loc pe 12 decembrie 2023, dupa ce in Monitorul Oficial a aparut decizia CCR numarul 678, in care a fost explicat de ce eliminarea acestor venituri e posibila doar pentru viitor, toti cei cu mandat complet pana la 1 iulie 2023 fiind inca beneficiari sau potentiali beneficiari de indemnizatie pentru limita de varsta.

In anul in care ar fi trebuit ca Puterea sa reformeze sistemul pensiilor speciale, Coalitia PSD-PNL nu a eliminat niciuna dintre acestea, a subliniat Adevarul. Pe langa esecul privind pensiile parlamentarilor, Coalitia nu a vrut sa se atinga deloc de cele ale alesilor locali (primari, viceprimari, presedinti de CJ si vicepresedinti de CJ), unde plata a fost amanata cu inca un an, dar unde Guvernul a alimentat constant administratia locala cu mariri ale veniturilor. In ceea ce priveste celelalte pensii speciale, Coalitia a umblat doar la modul de calculare al lor, fara a elimina din ele, cu toate ca protectia constitutionala exista doar pentru cele ale magistratilor, nu si pentru ale unor categorii precum functionarii publici parlamentari sau personalul de la Curtea de Conturi.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: