Revolutie privind atribuirea locurilor de parcare in Sectorul 2: „Se va face automat, fara o decizie umana”

news

parcari, resedinte, scumpite, Bucuresti, 2024

Noul primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu (USR), anunta ca va modifica radical si modul de atribuire al locurilor de parcare. Una dintre cele mai mari probleme ale Capitalei este si obtinerea unui loc de parcare.

Mihaiu anunta ca elimina functionarii din procesul de atribuire a locurilor de parcare, afirmand ca sunt „mari suspiciuni” in legatura cu corectitudinea. Astfel, locurile de parcare se vor atribui de un sistem automat, in functie de aparitia cererilor.

„Situatia locurilor de parcare in Sectorul 2 e un fel de Triunghiul Bermudelor. Azi e liber, maine nu e. Atribuirea lor se intampla cumva ferit de ochiul public, iar suspiciunile cetatenilor sunt mari pe buna dreptate.

Pe site-ul ADP, institutia care se ocupa de gestiunea lor, nu exista nici macar o informare simpla a locurilor de parcare libere la acest moment. De cand am preluat mandatul le-am cerut o situatie la zi. Initial mi s-a spus ca avem 27.000 de unitati, din care peste 1.900 libere. Am insistat sa primesc lista clara cu fiecare loc in parte. Ieri am primit-o.

Brusc avem doar 961. Motivul – o eroare de calcul a bazei de date pe care incearca sa o actualizeze de mult timp. Pana la urma au verificat tot manual. E inacceptabil ca in anul 2020 un lucru atat de simplu sa fie facut la mana. Vom schimba asta. Vom implementa un sistem prin care situatia locurilor de parcare sa fie in timp real, la vedere. Vom asigura ca atribuirea sa se faca automat, fara o decizie umana care poate fi subiectiva.

Avem o problema majora – locurile existente nu ne ajung nici pentru 10% din masinile existente in Sectorul 2. E clar ca o sa avem nevoie sa ne organizam mai bine spatiul public, dar pana atunci putem macar sa fim sinceri si deschisi cu situatia actuala.

Am cerut Primariei, daca ADP nu poate, sa publice lista acestor locuri de parcare libere”, a scris Mihaiu pe Facebook.

Lista cu locurile de parcare libere din Sectorul 2

Situatia privind locurile de parcare libere din Sectorul 2 poate fi consultata aici.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: