Rezultate ZERO. Turneele lui Ponta in tarile ARABE si asiatice ne-au costat 3 milioane de lei

politica

Guvernul Ponta a cheltuit aproximativ trei milioane de lei pentru deplasarile efectuate in timpul mandatului in statele asiatice, arabe si in Mexic.

Potrivit informatiilor oficiale obtinute de Realitatea TV, turneul asiatic din 2013 (Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan, China) a costat 1.749.230 de lei, cea mai mare suma fiind cheltuita pentru inchirierea si utilizarea avionului oficial.

Ponta anunta inaintea deplasarii in tarile asiatice ca va incerca sa atraga investitii si din afara Uniunii Europene.

„Voi merge intr-o vizita cu un caracter preponderent economic in cateva dintre tarile asiatice, in Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan si, la inceputul saptamanii, voi avea o intalnire cu prim-ministrul Chinei, la Beijing, pentru ca proiectele economice la care am lucrat in zona energiei, comunicatiilor, inclusiv proiecte culturale si de mediu, sa putem sa le avansam.

Sunt tari cu potential financiar important, daca pe aceasta stabilitate politica si economica putem sa atragem investitii si din afara Uniunii Europene, din tarile care au resurse financiare importante, cred ca obiectivul nostru principal, de a crea locuri de munca, de a avea investitii straine, de a avea Romania ca tara din estul Europei cea mai deschisa pentru investitii si dezvoltare se poate atinge”, a spus Ponta, in 2013, inaintea turneului din tarile asiatice.

Pentru deplasarile in anul 2015 in tarile arabe (Arabia Saudita, Qatar, Kuweit, Emiratele Arabe Unite) Guvernul Ponta a cheltuit 930.233 de lei. Si la acest turneu cea mai mare suma a fost data pentru inchirierea si utilizarea aeronavei oficiale.

In aceasta vizita, Ponta a fost insotit de Ilie Sarbu, liderul grupului parlamentar al PSD, Titus Corlatean, membru al Comisiei pentru Politica Externa, Ion Popa, liderul grupului parlamentar al PNL, Dumitru Pelican, liderul grupului parlamentar Liberal Conservator, si Pataki Csaba, secretarul grupului parlamentar al UDMR.

Cheltuielile pentru transport vor fi suportate de catre Guvern, in timp ce Senatul va asigura banii de cazare si diurna pentru cei cinci parlamentari care fac parte din delegatie, preciza Guvernul la acea vreme.

Deplasarea in Mexic, care a avut loc tot anul acesta, la summit-ul global pentru o guvernare deschisa, a costat 174.125 de lei.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: