Romania „educata” are probleme. Suntem pe ultimul loc in clasamentele monitorului european al educatiei

news

Romania, elevi, abandon scolar, nivel minim, Europa, Romania Educata

Potrivit editiei 2023 a Monitorului Educatiei si Formarii lansat joi, 30 noiembrie, la Bruxelles, si prezentat pe larg de edupedu.ro, Romania se afla pe ultima pozitie la aproape toti indicatorii care masoara calitatea si importanta educatiei in Uniunea Europeana. Chiar mai grav, raportat la obiectivele stabilite in 2021 pentru intreg blocul comunitar, tara noastra este cea care trage, practic, media europeana in jos, fiind de cele mai multe ori la mare distanta fata de restul statelor, in privinta indicatorilor si in 6 cazuri din 7, ultima in clasament.

Monitorul educatiei si formarii este raportul anual al Comisiei Europene privind sistemele de educatie si formare din UE si privind progresele lor in directia atingerii obiectivelor la nivel de UE, adoptate in cadrul Rezolutiei Consiliului din 2021 privind un cadru strategic pentru cooperarea europeana in domeniul educatiei si formarii profesionale catre Spatiul Educational European (SEE). Acesta cuprinde un raport comparativ, 27 de rapoarte de tara si o „cutie de instrumente” (Monitor Toolbox) de monitorizare online cu cele mai importante date si surse utilizate pentru analiza sistemelor de educatie si formare profesionala din UE.

Potrivit Monitorului, cele 7 tinte ale Uniunii Europene, pentru anul 2030, in Educatie sunt, sintetic prezentate de edupedu.ro, urmatoarele.

-Cel putin 96% dintre copiii cu varste intre 3 si 6 ani sa participe la programe de educatie timpurie (gradinita si cresa) – media UE era la 92,5% in 2021;

-Rata parasirii timpurii a scolii sa fie, pana in 2030, sub 9% – media UE in 2022 era de 9,6%;

-Rata tinerilor de 15 ani care au competente scazute in citire, matematica si stiinte sa fie, pana in 2030, mai mica de 15% – media UE era la PISA 2018 de 22,5% la citire, 22,9% la matematica si 22,3% la stiinte;

-Rata celor cu competente digitale scazute in clasa a VIII-a trebuie sa fie, pana in 2030, mai mica de 15% (testul ICILS 2018 nu a oferit suficiente date pentru a calcula media UE, dar sunt asteptate datele ICILS 2023 la finalul anului 2024 pentru a vedea media si rezultatele pe fiecare tara in parte). (N.red. Studiul international de competenta informatica si de informare 2023 (ICILS), implementat de catre Asociatia Internationala pentru Evaluarea Rezultatelor Educationale (IEA), evalueaza capacitatile tinerilor de a utiliza tehnologia informatiei si comunicatiilor prin masurarea performantei elevilor de clasa a VIII-a in materie de informatica cunostinte digitale);

-Rata absolventilor de invatamant tehnic si vocational (VET) care beneficiaza de expunere la invatarea bazata pe munca in timpul educatiei si formarii lor profesionale ar trebui sa fie, pana in 2025, de cel putin 60% – media UE in 2022 a fost de 60,1%;

-Rata tinerilor cu varste intre 25 si 34 de ani care au studii superioare ar trebui sa fie, pana in 2030, de cel putin 45% – media UE era in 2022 de 42%;

-Cel putin 47% dintre adultii cu varste intre 25-64 de ani ar trebui sa participe la activitati de invatare in ultimele 12 luni (pana acum indicatorul era calculat pentru participarea la educucatie in ultima luna, iar pentru acest nou indicator nu exista o medie UE calculata inca).

46,6 % dintre elevii romani de 15 ani sunt analfabeti functional

Cum sta Romania la acesti indicatori? In oglinda cu tintele de mai sus, tara noastra  este clasata pe ultimele locuri, cu cateva exceptii, la toate cele 7 capitole analizate de raport. Capitole care ar trebui sa fie cel putin “material de studiu” pentru oficialii nostri in domeniu.

Rata copiilor cu varste intre 3 si 6 ani care participa la programe de educatie timpurie (gradinita si cresa): Media UE 92,5% – Romania 75,6% ultima din Uniunea Europeana. Raportul Comisiei Europene noteaza faptul ca sunt doar cateva state in acest pluton al tarilor in care participarea la educatie timpurie „este scazuta si in scadere”, iar Romania este departe de toate statele si fata de ea insasi, fiindca in 2014-2015 tara noastra avea o rata de participare raportata la 85%.

Rata de parasire timpurie a scolii este de 15,6%, cu mult peste media UE (9,6 %) si peste tinta la nivelul UE, care este de sub 9%. Aceasta rata este deosebit de ridicata in zonele rurale (24,5 %)10 si in randul romilor (75 %) – ultima din Uniunea Europeana.

Rata tinerilor de 15 ani care au competente scazute in citire, matematica si stiinte: media UE 22,3% – media Romaniei la matematica este ultima din Uniunea Europeana – 46,6% dintre elevii de 15 ani nu ajung sa treaca de nivelul analfabetismului functional (nivelul 2 in testele PISA). Pentru citire si stiinte, Romania este penultima sau ante-penultima in Uniunea Europeana.

Rata absolventilor de invatamant tehnic si vocational (VET) care beneficiaza de expunere la invatarea bazata pe munca in timpul educatiei si formarii lor profesionale este in Romania de 8,4% – fiind ultimul stat clasat in UE la acest indicator. Media UE este de 60,1%.

Raportul european remarca si faptul ca rata de angajare a acestor tineri cu studii tehnice si vocationale a scazut mult in pandemie, in Romania – tara noastra este si aici la coada clasamentului, cu sub 58% angajabilitate, scadere de peste 10 procente in 2022 fata de 2019.

Rata tinerilor cu varste intre 25 si 34 de ani care au studii superioare este de 24,7%, fata de media UE 42%. La mare distanta de celelalte state, Romania este si aici ultima in UE.

Iar rata de participare la educatia pe tot parcursul vietii in populatia adulta cu varste intre 25-64 de ani este a patra cea mai mica in Romania, din Uniunea Europeana. Indicatorul a ajuns la 5,6%, in crestere in ultimul an, arata ultima rata statistica analizata de Monitorul Educatiei si Formarii in Uniunea Europeana, prezentat de edupedu.ro.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: