Romnav Braila, bagata in faliment de podul de la Braila: „Trecerea cu bacul isi incheie activitatea pe o perioada nedeterminata”

news

Bac Braila

Romnav Braila, cel mai mare operator economic care asigura traversarea Dunarii cu bacurile intre Braila si Smardan (Tulcea), a anuntat ca isi suspenda activitatea de traversare a fluviului pe o perioada nedeterminata.

„Va informam ca de la 01.11.2023 trecerea cu bacul a Romnav Braila isi incheie activitatea pe o perioada nedeterminata”, potrivit informatiei postate pe contul de Facebook al Romnav Braila.

Reprezentantul Romnav, Gheorghe Antistescu, a facut precizarea ca decizia a fost luata ca urmare a pierderilor de aproximativ 20.000 de euro inregistrate lunar, din momentul in care a fost dat in circulatie Podul suspendat peste Dunare.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, la Braila, ca pe Podul suspendat peste Dunare ar trebui sa se circule 24 de ore din 24, nu cu restrictii pe timpul noptii cerute de constructor pentru a da jos macaralele, deoarece a constatat ca nu se lucreaza la demontarea respectivelor macarale.

„In luna iulie, cand s-a dat drumul la circulatie, si-au luat angajamente marete ca vor da jos macaralele, ca pe parcursul noptii vor reusi sa faca acest lucru. Din ce am vazut azi, de dimineata, impreuna cu domnul Tudose, au reusit sa dea partial prima macara. Domnule director (al CNAIR – n.r.), daca vor continua asa, as vrea sa luati decizia sa se circule si pe timpul noptii. Nu vad motivul pentru care este intrerupta circulatia peste noapte, atata timp cat aceste macarale nu sunt demontate. Daca tot nu dau jos aceste macarale, atunci sa se circule 24 de ore din 24. Cand vor fi mobilizati, sa vina dansii sa ceara la CNAIR ca vor sa lucreze ca sa dea jos aceste macarale, pana atunci 24 din 24”, a declarat Grindeanu, citat de Agerpres.

Podul peste Dunare de la Braila – cel mai mare pod suspendat construit vreodata in Romania, al treilea ca dimensiune din Europa si ultimul pod peste Dunare inainte de varsarea in Marea Neagra – a fost inaugurat pe 6 iulie anul acesta.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: