Rusia a inceput sa atace puternic Harkovul, o racheta a lovit turnul de televiziune. Harkov este al doilea oras ca marime din Ucraina

externe

Turn Harkov

Turnul de televiziune de 240 de metri din orasul ucrainean Harkov, nord-est, s-a rupt in doua, iar partea sa superioara a cazut la pamant, arata imagini obtinute de Reuters, dupa ceea ce oficialii locali au declarat ca a fost probabil un atac cu racheta al Rusiei asupra acestei infrastructuri de televiziune.

Semnalul de emisie a fost intrerupt in cel de-al doilea oras ca marime din Ucraina, care a fost bombardat puternic de rachete si drone rusesti in ultimele saptamani.

„In acest moment exista intreruperi ale semnalului de televiziune digitala”, a declarat guvernatorul regional Oleh Siniehubov.

Nu au existat victime, deoarece angajatii se aflau in adaposturi, a adaugat el.

Imagini de la fata locului arata cum catargul principal al turnului s-a rupt, cazand, in timp ce un nor de fum se ridica spre cer.

Din imagini nu este clar ce anume a lovit partea superioara a turnului, dar procurorii din Harkov au declarat ca Rusia a folosit probabil o racheta de croaziera Kh-59 in acest atac.

Citeste si: Serghei Lavrov sugereaza ca principala tinta a armatei ruse este cucerirea orasului Harkov, al doilea ca marime din Ucraina, si crearea unei „zone sanitare” in regiune

Inregistrarea video a fost verificata prin coroborarea cu o inregistrare dintr-un alt unghi care arata acelasi moment in care varful turnului se prabuseste.

Rusia a atacat turnul de televiziune din Harkov de mai multe ori la inceputul lunii martie 2022, la scurt timp dupa ce si-a lansat invazia pe scara larga in Ucraina. Semnalul tv a fost intrerupt in acel moment, aminteste Agerpres.

Moscova si-a intensificat recent atacurile, in timp ce Ucraina se confrunta cu un deficit de capacitati de aparare antiaeriana. Harkov si regiunea adiacenta s-au confruntat cu cele mai intense lovituri.

In jur de 12 canale ucrainene de televiziune prin satelit si-au suspendat emisiunile saptamana trecuta dupa ce au suferit interferente in semnalul lor. Unele dintre aceste canale au fost bruiate si au difuzat materiale de propaganda pro-rusa pana cand proprietarii lor au reusit sa restabileasca controlul, potrivit EFE.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: