Rusia, amenintare directa la adresa Romaniei: „Daca F-16 folosite de Ucraina decoleaza de pe teritoriul Romaniei atunci Rusia va fi obligata sa ia masuri adecvate”

news

avioane F-16, aprobare, Statele Unite, Danemarca, Olanda, Ucraina, anthony blinken,

Ambasada Federatiei Ruse in Romania a transmis, miercuri, prin intermediul retelelor sociale, „pozitia Federatiei Ruse cu privire la avioanele F-16 transferate Ucrainei de catre NATO”, in care coroboreaza o declaratie a purtatoarei de cuvant a MAE rus, Maria Zaharova, cu un comentariu prezentat de delegatia rusa la o reuniune a OSCE, din care reiese ca Moscova ameninta deschis Romania, in cazul in care Ucraina va folosi avioane F-16 ce vor decola de pe teritoriul Romaniei.

Recent, purtatoarea de cuvant al MAE Rusiei, Maria Zaharova, a declarat ca „tinand cont de distrugerea unei parti semnificative a infrastructurii aerodromurilor de pe teritoriul Ucrainei, exista o mare probabilitate ca avioanele tactice de lupta F-16 transferate fortelor armate ucrainene de catre statele membre NATO vor efectua zboruri din bazele aeriene din Polonia, Slovacia si Romania”.

Astazi, 13 decembrie, in cadrul sedintei plenare a OSCE, seful delegatiei ruse la Viena pentru securitatea militara si controlul armelor, Konstantin Gavrilov, a declarat ca Rusia avertizeaza cu fermitate ca „utilizarea avioanelor tactice de lupta F-16 de pe teritoriul statelor mentionate mai sus va fi considerata de Moscova drept participare a acestor tari la conflictul din Ucraina si va obliga Rusia sa ia masuri adecvate”, arata Ambasada Federatiei Ruse la Bucuresti, citata de news.ro.

Romania a inaugurat luna trecuta la Baza Aeriana 86 Fetesti un centru european de instruire pentru pilotarea aeronavelor F-16. Acesta va pregati piloti romani pentru operarea aeronavelor F-16 care vor intra in dotarea Fortelor Aeriene ale Romaniei, dar si piloti din aviatii aliate si partenere, inclusiv din Ucraina.

Site-ul MAE rus a publicat interventia de miercuri de la OSCE a ambasadorului Konstantin Gavrilov, in care acesta reitereaza atacurile Moscovei la adresa SUA si a Occidentului prezente tot mai des si in discursurile propagandistice ale liderului de la Kremlin, potrivit caruia Occidentul reprezinta o amenintare existentiala la adresa Rusiei.

„Statele Unite ale Americii si satelitii sai continua sa genereze amenintari la adresa securitatii la frontierele noastre vestice. Natura agresiva a politicii lor nu mai este ascunsa in spatele formularii unor doctrine militare exclusiv defensive. In doctrinele nationale si de coalitie ale statelor NATO, se consolideaza pretentiile de dominatie globala si regionala, care urmeaza sa fie obtinute prin utilizarea fortei militare”, a declarat Konstantin Gavrilov.

„Am auzit deja comentarii potrivit carora, in conditiile unei distrugeri semnificative a structurii aerodromurilor ucrainene, avioanele de lupta tactice F-16 transferate fortelor armate ucrainene pot efectua iesiri din bazele aeriene din Polonia, Romania si Slovacia. Avertizam cu tarie ca utilizarea acestor avioane de lupta de pe teritoriul acestor state membre NATO va fi considerata de Moscova ca o participare a acestora la conflictul din Ucraina si va forta Rusia sa riposteze” – a continuat diplomatul rus.

„Se ajunge in punctul in care Statele Unite au inceput deja sa manipuleze in mod deschis subiectul unei confruntari intre armatele a doua puteri nucleare. Asa credeti ca ar trebui sa fie asigurata securitatea internationala?” – a intrebat retoric trimisul rus, aducand astfel in discutie subiectul amenintarii nucleare la care Moscova recurge periodic.

Gavrilov a reiterat la OSCE pozitia lui Vladimir Putin exprimata recent ca Ucraina nu ar trebui sa mai existe ca stat: „Implicarea cu sange rece a tarilor UE si NATO in evenimentele din Ucraina nu a adus regimului de la Kiev rezultatele dorite, ci doar a imbogatit complexul militar-industrial american. Dupa cum a declarat presedintele rus Vladimir Putin: ‘Ucraina nu are o baza, o ideologie, o industrie si bani proprii, ceea ce inseamna ca nu are niciun viitor”. Aceasta este consecinta varsarii de sange provocate de Occident in urma cu zece ani si apoi a refuzului Kievului de a negocia, impus de manipulatorii sai anglo-saxoni. Dar cand papusarii occidentali se vor trezi din frenezia lor militara, ei trebuie sa realizeze ca o solutionare cuprinzatoare a conflictului din Ucraina depinde de abordarea cauzelor sale profunde”, a afirmat Konstantin Gavrilov, seful delegatiei ruse la negocierile de la Viena privind securitatea militara si controlul armelor.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: