Rusii au ramas si fara tancuri, au adus in Ucraina tancuri T-34 din Al Doilea Razboi Mondial – Video

externe

Un tanc sovietic produs in 1940 a fost filmat la un punct de control din Lisiceansk, oras capturat recent de fortele Rusiei.

„Asta e, Rusia nu mai are alte tancuri”, se noteaza ironic pe Twitter.

T-34 este un tanc mediu sovietic introdus in 1940.

Moscova a anuntat la inceputul lunii iulie ca a cucerit orasul Lisiciansk, din estul Ucrainei, si intreaga regiune Lugansk. In centrul orasului, cecenii s-au filmat cu steagul URSS si au strigat „Allahu akbar”.

Ministrul apararii „Serghei Soigu l-a informat pe comandantul sef al fortelor armate ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, despre eliberarea republicii populare Lugansk”, se mentioneaza intr-un comunicat al Ministerului Apararii rus, citat de agentiile de presa ruse.

Iata imagini cu cecenii in fata unor cladiri distruse fluturand steagul URSS si strigand „Allahu akbar”.

Fortele ruse si separatiste din estul Ucrainei au obtinut controlul total al orasului Lisiciansk, a relatat agentia de stat rusa TASS, care citeaza Ministerul Apararii de la Moscova, informeaza si Reuters.

Anterior, citand tot Ministerul Apararii rus, Reuters relatase ca trupele ruse au incercuit orasul Lisiciansk, din estul Ucrainei, ultimul bastion important ucrainean din regiunea Lugansk.

Ministerul Apararii rus afirmase ca trupele sale au capturat satele din jurul Lisiciansk, incercuind zona, unde luptau in interiorul orasului cu trupele ucrainene.

„Trupe si unitati ruse ale (autoproclamatei) republici populare Lugansk lupta in interiorul Lisiciansk, invingand total dusmanul incercuit”, a sustinut ministerul rus intr-o declaratie.

Ministerul Apararii rus a adaugat ca a lovit infrastructura militara in estul Harkovului (oras in estul Ucrainei), precum si o baza folosita de luptatori straini la periferia orasului Nikolaev (Mikolaiv), din sudul Ucrainei.

Rusia s-a concentrat pe alungarea fortelor ucrainene din regiunile Lugansk si Donetk din Donbas, unde separatisti sustinuti de Moscova lupta impotriva Kievului de la prima interventie militara a Rusiei in Ucraina, in 2014.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: