Rusinea justitiei se da acum erou, alaturi de Viorica Dancila. Toader se lauda cum a rezistat mafiei lui Liviu Dragnea

politica

Tudorel Toader, unealta PSD.

Fostul ministru al Justitiei Tudorel Toader precizeaza, miercuri, ca la Guvern nu a ajuns niciun proiect de ordonanta de urgenta referitor la amnistie si gratiere.

Precizarile vin in contextul in care premierul Viorica Dancila a declarat, marti seara, ca nu a vrut sa dea ordonante de urgenta pe Justitie pentru ca nu a considerat ca este corect.

„Confirm spusele doamnei premier! Pe masa Guvernului nu a ajuns niciun proiect de OUG referitor la amnistie si gratiere. MJ nu a elaborat nici un proiect de OUG referitor la amnistie si gratiere”, scrie Tudorel Toader pe Facebook.

El adauga ca a refuzat sa isi insuseasca vreunul dintre proiectele de OUG referitoare la amnistie si gratiere, proiecte elaborate in alte „centre de reflectie”.

Referitor la „motivele neavizarii/in mod corect neinsusirii celor doua proiecte de OUG pentru modificarea Codului penal si a Codului de procedura penala”, proiecte care, potrivit fostului ministru, au fost elaborate tot in alte „centre de reflectie”, ministrul precizeaza ca respectivele proiecte, „plimbate de trei ori pe la Bruxelles”, nu au fost inaintate Guvernului spre a fi adoptate.

Presedintele interimar al PSD, premierul Viorica Dancila, a declarat, marti seara, ca nu a vrut sa dea ordonante de urgenta pe Justitie pentru ca nu a considerat ca este corect.

„Vreau sa nu mai discutam despre Justitie. Nu am avut nicio discutie astazi legata de Justitie (…) Nu am vrut sa dau ordonante de urgenta pe Justitie pentru ca nu am considerat ca este corect si nu am dat”, a spus Dancila, in conferinta de presa de la finalul sedintei Comitetul Executiv National, intrebata care va fi pozitia PSD fata de codurile penale.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: