politica

S-a rupt lantul de iubire dintre BOR si Dragnea. BOR: „Esecul referendumului, din cauza asocierii cu Dragnea”

Purtatorul de cuvant al Bisericii Ortodoxe Romane, Vasile Banescu, anunta ca o cauza principala a esecului referendumului a fost asocierea acestuia cu un anumit personaj politic, s-a spus clar ca e referendum lui X”. El l-a nominalizat apoi pe Liviu Dragnea.

Intr-un interviu la RFI, Banescu s-a plans de ”dezinfomarile din mediul online si politizarea evenimentului”. Intrebat cine e personajul X, Banescu a raspuns: ”Evident, cei care au spus asta in spatiul public s-au referit la dl Dragnea, pe care l-au asociat insistent cu referendumul, ignorand faptul ca actualii guvernanti erau obligati sa organizeze referendumul, acum sau mai tarziu. Faptul ca l-au organizat s-a transformat mai tarziu intr-un motiv de politizare a acestei teme”.

”Biserica Ortodoxa a primit aceasta veste cu anumita mahnire. Trebuie acum sa analizam cauzele esecului. In primul rand, referendumul a fost amanat, discutat si rediscutat timp de 3 ani, timp in care tema a fost demonetizata si discreditata. In spatiul mediatic tema nu a fost bine primita si nici comentata cu maxima obiectivitate”, a mai spus purtatorul de cuvant al Bisericii Ortodoxe Romane.

Intrebat cine e de vina pentru esec, Banescu a spus ca ”organizatorii referendumului au fost autoritatile. Initiatorii au fost Coalitia pentru Familie, nu biserica a fost nici initiatoarea si nici organizatoarea referendumului. Dar daca ma intrebati de vinovati, nu cred ca trebuie sa cautam vinovati punctuali, ci cauze: politizarea, asocierea cu un anumit personaj politic si intrebarea care a avut un grad de neclaritate”.

”Nu este infrangerea Bisericii, este a celor care s-au lasat captivi indiferentei personale, ignorarii mizei acestui referendum si manipularilor in special din mediul online”, a mai spus reprezentantul BOR.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Armata israeliana a cerut localnicilor palestinieni sa evacueze cartierele din Rafah, pentru ca va declansa ofensiva impotriva Hamas

Fortele armate israeliene (IDF) au lansat in cursul diminetii fluturasi in estul Rafah, au trimis…

12 minute ago

O femeie de 41 de ani din Italia a murit dupa ce a cazut de la peste 40 de metri inaltime, dintr-o tiroliana

  O femeie in varsta de 41 de ani a murit la Bema (Sondrio), in…

27 de minute ago

Un tanar a fost gasit batut in cuie pe un gard, in urma unui „atac sinistru” petrecut in Irlanda de Nord

Un barbat a fost transportat la spital in urma unei agresiuni grave petrecute duminica intr-o…

42 de minute ago

Elvetia il invita pe papa Francisc la viitorul summit mondial dedicat incheierii razboiului din Ucraina

Elvetia l-a invitat pe Papa Francisc sa participe la viitorul summit global pentru pace dedicat…

57 de minute ago

Donald Trump a comparat administratia lui Joe Biden cu Gestapo-ul nazist, pe motiv ca l-ar persecuta

Donald Trump a comparat administratia presedintelui Joe Biden cu politia secreta a Germaniei naziste, in…

O oră ago