Sa nu uitam: 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Romane
Ziua Unirii Principatelor Romane, sarbatorita, in fiecare an, la data de 24 ianuarie, a fost primul pas facut spre infaptuirea statului national unitar roman. La 24 ianuarie/5 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn si al Tarii Romanesti, dupa ce la 5/17 ianuarie 1859 fusese ales domn al Moldovei, realizandu-se astfel unirea celor doua Principate Romane sub conducerea unui singur domnitor.
In urma Congresului de la Paris, ce s-a desfasurat in perioada 13/25 februarie-18/30 martie 1856, protectoratul rusesc asupra Principatelor a luat sfarsit.
In ultima zi a Conferintei, a fost semnat tratatul ce prevedea ca in Principatele Romane, locul protectoratului sa fie luat de garantia colectiva a Marilor Puteri europene (Franta, Marea Britanie, Austria, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman si Regatul Sardiniei), cu mentinerea suzeranitatii otomane.
Totodata, Poarta se obliga sa respecte administratia independenta si nationala a Principatelor, precum si deplina libertate a cultului, a legislatiei, a comertului si navigatiei. S-a hotarat, totodata, convocarea de Adunari (divanuri) ad-hoc, care sa se pronunte asupra organizarii viitoare a celor doua tari.
Adunarile ad-hoc din Moldova si Tara Romaneasca au votat, la 7/19 octombrie 1857 si, respectiv, la 8/20 octombrie 1857, doua rezolutii in care cereau: autonomia si neutralitatea celor doua Principate si unirea lor intr-un singur stat cu numele de Romania; print strain, ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei; neutralitatea si inviolabilitatea noului stat; guvern reprezentativ si constitutional, Adunarea obsteasca cu putere legislativa, garantarea colectiva a celor sapte puteri.
Prin Conventia de la Paris semnata cu prilejul lucrarilor Conferintei Puterilor garante (10/22 mai-7/19 aug. 1858), privind organizarea Principatelor Romane, s-a stabilit viitorul statut politic, social si administrativ al celor doua tari romane.
Acestea se aflau in continuare sub suzeranitatea Portii si a „garantiei colective” a marilor puteri dar urmau „sa se administreze liber si in afara oricarei ingerinte a Inaltei Porti” purtand denumirea „Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei”, separatia administrativ-politica fiind mentinuta mai departe.
Fiecare principat urma sa fie condus de cate un domn si ministrii sai. Puterea legislativa urma sa fie exercitata colectiv de domn, Adunarea electiva din tara respectiva si Comisia Centrala nou instituita, comuna Principatelor. Domnul urma sa fie ales in fiecare tara „pe viata”. Armatele puteau fi reunite in tabere comune sub comanda alternativa a domnilor sau a reprezentantilor lor. In ansamblu, Conventia de la Paris, desi nu acorda Unirea, ii apropia pe romani de momentul unificarii celor doua principate, se arata in lucrarea „Istoria romanilor, Constituirea Romaniei moderne” (volumul VII, tom I, Editura Enciclopedica, 2003).
In Moldova, lucrarile Adunarii Elective au fost deschise la 28 decembrie 1858/9 ianuarie 1859, fiind validate mandatele a 55 de deputati. In seara zilei de 3/15 ianuarie 1859, dupa mai multe ore de dezbateri, a fost propusa candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost acceptata in unanimitate de deputatii prezenti. Adunarea Electiva s-a intrunit la 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza fiind votat in unanimitate de cei 48 de deputati prezenti.
Dupa alegerea sa, domnul Moldovei a rostit in fata Adunarii urmatorul juramant:
„Jur in fata tarei mele ca voi pazi cu sfintenie drepturile si interesele patriei, ca voi fi credincios constitutiei in textul si spiritul ei, ca in toata domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toti si in toate, uitand toata prigonirea si toata ura, iubind deopotriva pe cei ce m-au iubit si pe cei ce m-au urat, neavand inaintea ochilor mei decat binele si fericirea natiei romane”, potrivit lucrarii „Istoria Romaniei in date” (Editura Enciclopedica, 2003).
Domnul Alexandru Ioan Cuza a numit la 17/29 ianuarie 1859, primul prim-ministru al Moldovei, pe Vasile Sturdza.
In Tara Romaneasca, alegerile pentru Adunarea Electiva s-au desfasurat intre 8/20 si 12/24 ianuarie 1859, deputatii conservatori obtinand 46 dintre cele 72 de mandate. La 22 ianuarie/3 februarie 1859, lucrarile Adunarii Elective s-au deschis intr-o atmosfera incendiara. In noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei nationale s-au reunit la hotelul „Concordia” din Bucuresti unde atat deputatii majoritatii conservatoare, cat si cei ai Partidei nationale cautau o solutie. In cele din urma, la propunerea lui Dimitrie Gr. Ghica, a fost adoptata solutia dublei alegeri.
Lucrarile au fost reluate in dimineata zilei de 24 ianuarie/5 februarie 1859, la ora 11.00. In numele Partidei nationale, avocatul Vasile Boerescu a cerut o sedinta secreta, in cadrul careia a pledat in favoarea principiului Unirii si, subliniind legalitatea actului, in conformitate cu „spiritul Conventiei”, a propus alegerea lui Alexandru Ioan Cuza si ca domn al Tarii Romanesti.
Reveniti in sala de sedinte, cei 64 de deputati, prin votul lor, l-au consacrat pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Tarii Romanesti. S-a realizat astfel unirea de fapt a celor doua Principate. Prin acest act politic al dublei alegeri, fara a se incalca formal prevederile Conventiei de la Paris, natiunea romana a obtinut o victorie importanta in realizarea statului modern roman.
O delegatie a Adunarii Elective a Moldovei, condusa de Costache Negri, si o delegatie a Adunarii Tarii Romanesti, in frunte cu Ion I. Filipescu, reunite apoi intr-una singura, condusa de Costache Negri, a sosit, in februarie 1859, la Istanbul, pentru a obtine de la Poarta acordarea investiturii pentru domnitor.
In toata aceasta perioada, din februarie si pana in iulie, in vederea obtinerii recunoasterii dublei alegeri a lui Al. I. Cuza de catre guvernele statelor europene, au avut loc o serie de misiuni diplomatice la: Paris, Londra, Torino – Vasile Alecsandri; Berlin, Viena – Ludovic Steege; Berlin, Paris – Stefan Golescu; Sankt Petersburg – principele Obolenski. („Istoria Romaniei in date”, Editura Enciclopedica, 2003).
Alexandru Ioan Cuza a sosit la Bucuresti, la 8/20 februarie, unde a fost primit cu mult entuziasm. Dupa juramantul din Adunarea electiva a Tarii Romanesti, Alexandru Ioan Cuza, acum domn al Moldovei si Tarii Romanesti, a emis o proclamatie catre poporul roman.
La 1/13 aprilie 1859, in cadrul Conferintei de la Paris a Puterilor garante (26 mart./7 apr.-25 aug./6 sept.), alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite a fost recunoscuta de jure. Austria a recunoscut de facto, la 2/14 mai 1859, dubla alegere, printr-o nota scrisa, fiind reluate cu acest prilej legaturile cu cele doua guverne romanesti, de la Iasi si de la Bucuresti.
La randul sau, Poarta a emis, la 22 noiembrie/4 decembrie 1861, „Firmanul de organizare administrativa a Moldovei si Valahiei”, prin care se admitea unirea administrativa si politica a Principatelor, fapt care presupunea o serie de masuri importante, intre care: reunirea ministerelor de la Iasi si Bucuresti intr-un singur guvern si a Adunarilor elective intr-una singura; suspendarea activitatii Comisiei Centrale de la Focsani; instituirea in fiecare principat a cate unui consiliul provincial, ce urma sa fie consultat asupra tuturor legilor si regulamentelor de interes local, potrivit sursei amintite mai sus.
Primul guvern unitar al Romaniei a fost format la 22 ianuarie/3 februarie 1862, in fruntea acestuia fiind numit Barbu Catargiu. A urmat deschiderea, la Bucuresti, la 24 ianuarie/5 februarie 1862, a primului Parlament al Romaniei.
