Scandalul se amplifica in PSD: Plesoianu si Serban Nicolae nu vor reusi sa prinda nicio functie de conducere

politica

Strategia lui Liviu Dragnea de a-si elimina contestatarii din fruntea PSD face si victime colaterale. Lideri foarte vocali ai partidului, precum Liviu Plesoianu, Serban Nicolae si Codrin Stefanescu, nu au sanse sa obtina pozitii de vicepresedinte.

”Daca alegem vicepresedintii pe regiuni, unde vor mai aparea pe lista Liviu Plesoianu sau Serban Nicolae? Unde vor candida? Eu m-as opune la o astfel de propunere, si mi-am dori ca la Congres, delegatii, patru mii si ceva cati vor veni din tara, sa aleaga exact pe cine vor ei si in functie de numarul de voturi sa avem nouaa structura a Biroului Permanent National”, a declarat Codrin Stefanescu, luni, inainte de sedinta Comitetului Executiv National.

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, inaintea sedintei Comitetului Executiv al partidului, ca sustine ideea ca fiecare regiune sa fie reprezentata de catre doi vicepresedinti social-democrati – o femeie si un barbat.

„Am avut o discutie cu colegii mei si ieri si azi. Eu am spus de la Comitetul Executiv, in care am solicitat sa se organizeze un Congres, ca obiectivul principal al Congresului trebuie sa fie acela de a adopta un document programatic care sa cuprinda si actiuni pentru lansarea guvernarii si un plan de dezvoltare pe termen lung a Romaniei. Daca vom gasi o modalitate sau o forma prin care structura Biroului Permanent National sa fie altfel realizata, atunci voi sustine organizarea de alegeri. Si organizarea de alegeri la Congres are, din propunerea mea, doua obiective principale si anume – sa fie o repartizare completa si echilibrata a conducerii PSD in toata tara si pentru asta propunerea este sa fie 16 vicepresedinti, dintre care cate doi pe fiecare regiune. Al doilea obiectiv, sa reincepem sa realizam paritatea in partid in ceea ce priveste barbatii si femeile si anume – sa fie opt vicepresedinti barbati si opt vicepresedinti femei. Fiecare regiune sa isi aleaga vicepresedintele barbat si vicepresedintele femeie”, a explicat Dragnea.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Mai mult despre: , ,


Comentarii: