externe

Schroeder s-a intalnit cu Putin, Germania anunta ca n-are nicio legatura. Fostul cancelar german a vorbit cateva ore cu Putin

Fostul cancelar german Gerhard Schroeder s-a intalnit joi seara si a discutat timp de cateva ore cu presedintele rus Vladimir Putin in incercarea de a pune capat razboiului din Ucraina, a informat publicatia Bild am Sonntag (BamS), fara a fi clar ce a reusit sa obtinut, transmite Reuters, citata de Agerpres.

Citand o persoana care cunoaste indeaproape activitatile lui Gerhard Schroeder, saptamanalul german scrie ca acesta a avut, de asemenea, o discutie indelungata cu unul dintre cei mai apropiati consilieri ai liderului de la Kremlin.

Fostul cancelar a parasit Moscova sambata dimineata devreme impreuna cu sotia sa si a zburat la Istanbul, mai scrie BamS, fara a dezvalui detalii despre continut celor doua conversatii.

Luni seara, fostul cancelar, un prieten personal al presedintelui Putin si care are legaturi cu companii rusesti, se intalnise cu un grup de ucraineni care aveau legaturi cu delegatia tarii pentru negocierile de pace cu Rusia din Turcia.

Sursa a declarat pentru BamS ca Schroeder este in prezent singura persoana care a avut contact direct atat cu Putin, cat si cu oficiali ucraineni de rang inalt.

Site-ul de stiri Politico este cel care a informat pentru prima data ca Schroeder a zburat la Moscova pentru discutii cu Putin, iar surse guvernamentale germane au spus ca executivul german nu a agreat si nu a fost implicat in organizarea vreunei intalniri.

Biroul de presa al guvernului de la Berlin a mentionat declaratiile facute vineri de cancelarul Olaf Scholz, care a refuzat sa comenteze intalnirea, limitandu-se sa spuna ca va lua nota de orice rezultate si le va include in alte eforturi in care este implicat.

Cancelarul Scholz, care se va deplasa luni in Turcia, a vorbit sambata cu presedintele Putin, conversatie telefonica la care a participat si presedintele francez Emmanuel Macron.

Schroeder, cancelar social-democrat (SPD) aflat la conducerea executivului german in perioada 1998 – 2005, face parte din consiliul de administratie al gigantului petrolier rus Rosneft si este presedintele comitetului de actionari al companiei responsabile de construirea gazoductului Nord Stream 2, proiect care a fost stopat.

Dupa invadarea Ucrainei, Gerhard Schroeder s-a confruntat cu apeluri din partea unor politicieni din guvernul german care i-au cerut sa renunte la functiile detinute in companiile rusesti.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Iohannis si Ciolacu se declara „socati” in legatura cu impuscarea premierului Slovaciei: „Condamn cu fermitate astfel de acte extremiste”

Presedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, ca este socat sa afle ca premierul Slovaciei, Robert…

55 de minute ago

Greva in curtea in curtea lui Ciolacu. Angajatii guvernului intra in greva de vineri, nemultumiti ca nu li se maresc salariile cu 30%

Liderul de sindicat al functionarilor din cadrul Guvernului anunta ca acestia vor intra in greva…

2 ore ago

A fost impuscat premierul Slovaciei. Au fost cel putin trei focuri de arma

Premierul Robert Fico a fost impuscat la Handlova dupa o sedinta de guvern, el fiind…

2 ore ago

Militarii rusi au oprit traficul auto pentru a ataca cu rachete Grad regiunea Harkov din Ucraina. Soferii privesc „spectacolul” din masini – Video

Imagini ireale publicate chiar de armata Rusiei pe retelele de socializare. In mijlocul unei sosele…

2 ore ago