Scriitoarea JK Rowling provoaca autoritatile scotiene sa o aresteze, dupa ce a incalcat legea „infractiunilor motivate de ura”, numind barbati mai multe femei transsexuale

externe

JK Rownling, arestare, Scotia, transsexuali, barbati, lege

JK Rowling a contestat noua lege scotiana privind infractiunile motivate de ura intr-o serie de postari pe retelele de socializare – invitand politia sa o aresteze daca considera ca a comis o infractiune.

Potrivit BBC, autoarea cartiilor din seria Harry Potter, care locuieste in Edinburgh, a descris mai multe femei transsexuale ca fiind barbati, inclusiv detinuti condamnati, activisti trans si alte personalitati publice.

Ea a declarat ca „libertatea de exprimare si de credinta” se va sfarsi daca descrierea exacta a sexului biologic va fi scoasa in afara legii.

Anterior, primul ministru al Scotiei, Humza Yousaf, a declarat ca noua lege va face fata unui „val de ura in crestere”.

Legea din 2021 privind infractiunile motivate de ura si ordinea publica (Scotia) creeaza o noua infractiune de „incitare la ura” legata de varsta, handicap, religie, orientare sexuala, identitate transgender sau faptul de a fi intersexual. Rowling, care a fost mult timp un critic al unor activisti trans, a postat pe X in ziua in care noua legislatie a intrat in vigoare.

Ea a scris: „Legiuitorii scotieni par sa fi pus mai mare pret pe sentimentele barbatilor care isi interpreteaza ideea de feminitate, oricat de misogin sau oportunist, decat pe drepturile si libertatile femeilor si fetelor reale”.

„Libertatea de exprimare si de credinta sunt pe sfarsite in Scotia daca descrierea exacta a sexului biologic este considerata infractiune.”

Rowling a evidentiat cateva cazuri penale, printre care violatorul transsexual Isla Bryson si Andrew Miller, care a rapit si agresat o fata in Scottish Borders.

Ea i-a descris ca fiind barbati intr-o serie de postari, in care a inclus, de asemenea, militanti transsexuali si alte persoane.

Rowling a spus: „In prezent sunt plecata din tara, dar daca ceea ce am scris aici se califica drept infractiune in conformitate cu termenii noii legi, abia astept sa fiu arestata cand ma voi intoarce in locul de nastere al iluminismului scotian.”

Politia scotiana a declarat ca nu a primit nicio plangere in legatura cu postarile.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: