Se administreaza o singura doza. Un nou vaccin anti-Covid aprobat in UE: Janssen de la Johnson&Johnson
Agentia Europeana pentru Medicamente (EMA) a recomandat joi autorizarea conditionata a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Johnson & Johnson, primul vaccin impotriva coronavirusului administrat intr-o singura doza, anunta Reuters.
Vaccinul anti-Covid al Johnson & Johnson (Janssen) este al patrulea aprobat pentru administrare in Uniunea Europeana dupa cele ale Pfizer-BioNTech, Moderna si AstraZeneca si este recomandat administrarii persoanelor de peste 18 ani, potrivit EMA.
Statele Unite, Canada, Bahrain au aprobat la randul lor vaccinul si Africa de Sud efectueaza un studiu de evaluare continua a acestuia.
„Cu aceasta ultima opinie pozitiva autoritatile din intreaga Uniune Europeana vor avea inca o optiune pentru a combate pandemia si proteja vietile si sanatatea cetatenilor lor”, a declarat directorul executiv al EMA, Emer Cooke.
„Acesta este primul vaccin care poate fi folosit ca o singura doza”, a subliniat aceasta.
Agentia a subliniat la randul ei intr-o postare pe Twitter ca vaccinul Johnson & Johnson este „sigur si eficace”.
Vaccinul a fost autorizat in SUA la inceputul acestei luni dupa ce Administratia pentru Medicamente si Alimente (FDA) a recomandat aprobarea sa dupa studierea independenta a rezultatelor testelor clinice desfasurate pe aproximativ 40.000 de persoane in mai multe tari.
Potrivit FDA eficacitatea vaccinului Johnson & Johnson a fost de 85,9% impotriva formelor grave ale bolii in SUA, de 81,7% impotriva acestor forme grave in Africa de Sud si de 87,6% in Brazilia, unde tulpini locale ale coronavirusului sunt larg raspandite.
Eficacitatea generala a vaccinului este de 66% in cazul mai multor variante ale coronavirusului.